Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marti ca PNL va initia saptamana viitoare un proiect de lege pentru amnistia alesilor locali declarati incompatibili de catre Agentia Nationala de Integritate. "Saptamana viitoare vom depune un proiect de lege privind amnistia si sunt sigur ca si PSD il va sustine", a declarat presedintele PNL.

"Eu am citit in ziar ca premierul a spus sa fac o hartie... ma rog eu nu ceream un spatiu la RAPPS ca sa obtin un spatiu ... dar fac un proiect pe care il vom discuta in USL. Nu am emotii in aceasta privinta pentru ca in ceea ce priveste intentia si vicepremierul Dragnea si premierul Ponta au spus ca vor fi de acord", a mai spus Antonescu.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a anuntat saptamana trecuta ca sustine ideea unei legi de amnistie in legatura cu alesii locali in cazul carora ANI a sesizat un conflict de interese de tip "public-public", iar in situatia incompatibilitatilor, un recurs in interesul legii din partea Ministerului Justitiei.

De precizat ca liderii din teritoriu i-au cerut lui Crin Antonescu sa discute cu partenerii din USL si sa gaseasca o solutie privind situatia presedintilor de Consilii Judetene si a primarilor aflati in stare de incompatibilitate din cauza prezentei in conducerea societatilor comerciale aflate in subordinea lor, au declarat pentru Hotnews.ro surse din interiorul PNL.

Totodata, premierul Victor Ponta a declarat ca o astfel de masura ar fi o incercare de a castiga bunavointa primarilor. "Problema este daca e constitutional sa dai o amnistie in administrativ, in penal este. Deci eu vreau sa asteptam sa vedem ce spun instantele. Altfel, si eu vreau sa fiu popular intre primari si sa spun ca ii apar pe toti, dar as vrea sa o si fac, nu doar sa o spun..., a declarat Victor Ponta.(26 septembrie, Mediafax)

Citeste si: