Deputatul independent Remus Cernea vrea comisie de ancheta pentru proiectul Rosia Montana
"Cer public desecretizarea listei tuturor reprezentantilor autoritatilor publice care, intr-un fel sau altul, au fost cointeresati pentru a sprijini acest proiect. Este vorba de participare la conferinte sponsorizate de catre RMGC si la diverse forme de cointeresare, chiar materiala, a unor reprezentanti ai autoritatilor publice din Romania. Avem nevoie si de aceasta lista", a declarat Remus Cernea miercuri la Rosia Montana.
Deputatul independent a venit la Rosia Montana impreuna cu deputatul PDL de Cluj Adrian Gurzau, chiar daca cei doi nu fac parte din comisia parlamentara speciala pentru Rosia Montana. Cernea a precizat ca a depus o cerere pentru a putea participa la toate audierile si la toate activitatile acestei comisii.
"Voi incerca sa fiu aproape de comisie, chiar daca nu am fost acceptat ca membru, pentru ca pentru deputatii neafiliati nu s-au alocat locuri in aceasta comisie, ceea ce este pacat, pentru ca ar fi trebuit ca aceasta comisie, daca intr-adevar vrea sa fie credibila, sa acopere tot spectrul politic din Parlament", a spus el.
Parlamentarul a precizat ca a venit doar miercuri la Rosia Montana, si nu si atunci cand minerii au fost blocati in subteran, pentru ca acum are comisia in program stabilite intalniri in zona. "Nu am venit cu alte prilejuri, pentru ca atunci a fost vorba de exercitii de imagine", a explicat Remus Cernea.
La Rosia Montana sunt prezenti miercuri 13 din cei 21 de parlamentari membri ai comisiei speciale pentru Rosia Montana. Acestia au vizitat cartierul Recea din Alba Iulia, unde locuiesc 125 de familii relocate din Rosia Montana si unde compania RMGC a investit peste 32 de milioane de dolari.
La Rosia Montana, parlamentarii au vizitat statia de tratare a apelor acide si zona protejata Tau-Gauri, unde a fost descoperit un monument funerar circular roman.
- +3 (3 voturi)parca ministrul (Miercuri, 25 septembrie 2013, 14:57) lucyan [utilizator]barbu a spus clar ca nu exista un raport sau o expertiza din care sa reiasa ca au fost investite 32 milioane dolari, de ce tot insistati pe suma daca o oficialitate recunoaste ca nu stie cat s-au cheltuit? era suficient sa scrieti ca rmcg a investit bani sau sustine ca a investit atat...raspunde trimite
- -6 (6 voturi)da (Miercuri, 25 septembrie 2013, 15:34) baronul stanganbuch [utilizator]si eu vreau o comisie de ancheta care sa stabilesca daca camaradul cernea remus mai locuieste cu parintii si traieste din banii acestora si daca a lucrat vreo zi in viata lui. Altfel, faptul ca primeste bani de la soros si altii asemenea e de notorietate, nu necesita ancheta.raspunde trimite
- 0 (2 voturi)bai bec.. (Miercuri, 25 septembrie 2013, 18:41) luci30 [utilizator] i-a raspuns lui baronul stanganbuchcamarad Cernea are banii de deputat,si din partea mea poate sa locuiasca cu cine vrea....credeam ca vii cu o sugestie mai acatari ,adica o plimbare de 15-20 de minute cu elicopterul pe deasupra viitoarei exploatari,care oricum va fii de suprafata,un filmulet de prezentat parlamentului cu explicatiile de rigoare -ale lui ,a d-luiTanase,a sindicalistuluiAlbu.....ca eu m-am cam saturat de stratagemeraspunde trimite
- -2 (2 voturi)da (Miercuri, 25 septembrie 2013, 19:08) baronul stanganbuch [utilizator] i-a raspuns lui luci30matale te-ai saturat de ce vrei matale, eu m-am saturat de cernea, mihaiu, securistul toma, talmes bumbes si toata liota asta national socialista, prescurtat nazista.raspunde trimite
-
-
- +2 (4 voturi)mult zgomot pt nimik (Miercuri, 25 septembrie 2013, 16:57) liviusmaximus [utilizator]comisia asta o fi platita ?raspunde trimite

Ce fac cetățenii din Sectorul 2 cu gunoiul menajer de la 1 martie, cu cine încheie contracte, cât plătesc / Primarul Radu Mihaiu: Licență teritorială la nivelul Sectorului 2 nu are niciun operator
1.205 de doze de vaccin antiCOVID-19 pierdute, cele mai multe în Cluj / Între motive: spargerea flacoanelor sau temperatura inadecvată
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite