Dupa ce liderii USL au jucat ping-pong cu proiectul de lege privind exploatarea aurifera de la Rosia Montana, Comisia parlamentara nou infiintata la insistentele PSD are sarcina sa salveze imaginea premierului Victor Ponta. Surse politice au declarat pentru Hotnews.ro ca planul social-democratilor privind Rosia Montana este unul strict de imagine, iar infiintarea comisiei parlamentare are rolul de a-l pune in practica.
- "Proiectul de lege trimis de Guvern va fi amendat de parlamentari astfel incat sa nu mai poata fi declarat neconstitutional. Ideea este sa existe o dezbatere parlamentara si sa fie inalturate toate suspiciunile. Nu conteaza daca in final va fi pus in aplicare sau nu, important este sa existe transparenta in dezbateri", au explicat sursele citate.
Reamintim ca observatiile negative facute de catre Ministerul Justitiei privind regimul exproprierilor si cedarea imobilelor catre compania miniera sunt doar cateva din aspectele neconstitutionale ale proiectului de lege propus de catre Guvern. Ulterior ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a declarat ca avizul pentru proiectul Rosia Montana este unul pozitiv cu amendamente.
Dupa scandalul Ponta-Antonescu pe proiectul Guvernului, social democratii s-au repozitionat si au facut presiuni pentru infiintarea Comisiei parlamentare. Ponta i-a impus lui Antonescu infiintarea comisiei care sa analizeze punctul de vedere atat al contestatariior, cat si cel al sustinatorilor.
La intalnirea liderilor PSD cu Victor Ponta de la inceputul saptamanii s-a decis ca dezbaterea parlamentara sa fie transparenta si sa fie ascultati toti actorii implicati. Sursele Hotnews.ro sustin ca social democrat doresc sa redirectioneze atentia catre PNL. "Liberalii sa participe la dezbateri pe Rosia Montana si sa dea explicatii cu argumente de ce nu sustin proiectul, trebuie mutata atentia publica catre PNL sa explice de ce nu sustin proiectul", au explicat sursele citate.
Totodata, dupa intalnirea liderilor PSD de la Guvern, propunerea social-democratilor de a-l sustine pe Iulian Iancu in functia Comisiei parlamentare a fost retrasa, in locul acestuia fiind propus Darius Valcov. Sursele citate au explicat pentru Hotnews.ro ca imaginea controversata a lui Iancu si presupusele sale afinitati fata de anumite companii ar fi putut sa afecteze credibilitatea comisiei.
"Este un exercitiu de imagine fara finalitate, ideea este sa se creeze premiesele unei dezbateri corecte si sa se arate ca scopul proiectului este crearea de locuri de munca", au declarat sursele citate. In aceasta logica, in prima sedinta Comisia a decis ca saptamana viitoare sa efectueze o vizita de lucru la fata locului si sa discute cu factorii direct implicati si, totodata sa audieze liderii protestatarilor din Piata Universitatii.
Pt asta platescu eu pomanagii aia bogati din parlament ?
Pontanocchio si inalta tradare
Art. 394 Tradarea
Fapta cetateanului roman de a intra in legatura cu o putere sau cu o organizatie straina ori cu agenti ai acestora, in scopul de a suprima sau stirbi unitatea si indivizibilitatea, suveranitatea sau independenta statului, prin:
b)subminare economica, politica sau a capacitatii de aparare a statului;
c)aservire fata de o putere sau organizatie straina;
d)ajutarea unei puteri sau organizatii straine pentru desfasurarea unei activitati ostile impotriva securitatii nationale,
se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
Art. 395 Tradarea prin transmitere de informatii secrete de stat
Transmiterea de informatii secrete de stat unei puteri sau organizatii straine ori agentilor acestora, precum si procurarea ori detinerea de documente sau date ce constituie informatii secrete de stat de catre cei care nu au calitatea de a le cunoaste, in scopul transmiterii lor unei puteri sau organizatii straine ori agentilor acestora, savarsite de un cetatean roman, se pedepseste cu inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
Art. 398 Inalta tradare
Faptele prevazute in art. 394 - 397, savarsite de catre Presedintele Romaniei sau de catre un alt membru al Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, constituie infractiunea de inalta tradare si se pedepseste cu detentiunea pe viata sau cu inchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea exercitarii unor drepturi.
poate ca sunt buni banii din publicitate, dar in ritmul asta riscati ca RGMC sa va ramana singurul cititor
si e pacat pentru ca aveti resurse foarte bune, oameni absolut fantastici in staff, ati tinut presa pe timpul loviturii din vara trecuta si aveti multe atuuri sa ramaneti o voce
ca sa-l citez pe Dan Tapalaga, motto-ul lui din vara trecuta si cu care si-a vandut si cartea: nici un pas inapoi, wake up HN!
Beneficiile marilor privatizari pentru romani sunt egale cu zero. Petrom + rezerve de petrol, BCR, Romtelecom, Rompetrol, CFR Marfa, Oltchim s.a. s-au vandut fara a se vedea ceva facut cu banii de acolo. Au pus la pamant aproape toata industria si acum vor sa mai vanda ce a mai ramas prin casa: Hidroelectrica, Rosia Montana. Cat vor mai reusi sa prosteasca poporul asta?
Nici nu stiu pe cine sa-mi fie mai ciuda, pe criminalii astia de neam si tara sau pe prostia romaneasca?! Un lucru e insa sigur: acestea merg perfect combinate...
Trezirea!
Sa stiti ca exista tratamente eficiente, care va scapa total de suferinta.
In Bucuresti exista un spital specializat in tratarea moderna a suferintei dvs., pe care, vedem, o faceti publica.
Dupa cum vedeti, si alti comentatori si-au exprimat compasiunea pentru suferinta dvs., acordandu-va un ajutor de -8 puncte.
Cu toata consideratia,
un binevoitor
P.S. : Va rugam sa ne tineti la curent cu evolutia suferintei dumneavoastra, evident, si asupra eficientei tratamentului.
Bravo! Tineti-o tot asa baieti!
Marti 10 septembrie:
"In unanimitate, Comisia Juridica, avand in vedere obiectiile de neconstitutionalitate si observatiile din avizul consiliului legislativ, a acordat aviz negativ proiectului", a precizat Chiuariu.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-15550271-comisia-juridica-senatului-respins-proiectul-rosia-montana.htm
Deci Parlamentul a declarat deja neconstitutional proiectul. Ce mai tot dezbat astia acum?
S-asa comisia aia e plina de cianuristi... e clar ce o sa zica.
Comisia sa selectioneze trei cazuri pe care sa le viziteze (la fata locului!), pentru a-si consolida opiniile lor, precum si pe cele ale opiniei publice.
Site-ul pe care comisia va publica toate datele pe care le va obtine trebue sa stea la dispozitia opiniei piblice cel putin zece zile, in alte zece zile sa se obtina observatii din partea opiniei publice, observatii care sa fie introduse, de comisie, intr-o anexa a raportului.
Calitatea raportului pe care il va prezenta comisia va demonstra (legitima) profesionalismul, dedicarea si seriozitatea acesteia, in tratarea unei probleme de extrema importanta-complexa, pentru prezentul si viitorul tarii, al romanilor.