Prima sedinta a Comisiei parlamentare speciale pe proiectul de lege privind Rosia Montana are loc miercuri. Membrii acesteia au decis sa mearga miercurea viitoare la fata locului, urmand ca joi sa se intalneasca cu reprezentantii protestatarilor din Piata Universitatii.

Potrivit calendarului votat miercuri, Comisia urmeaza ca luni de la ora 12.00 sa se intalneasca cu reprezentanti ai Ministerului Culturii si ONG-urilor, marti de la 15.00 cu reprezentanti ai Ministerului Mediului si ANRM, miercuri sa se deplaseze la Rosia Montana de unde vor pleca joi dimineata, iar joi, de la ora 16.00 sa discute cu reprezentantii protestatarilor.

Comisia a fost constituita, marti, prin votul plenului reunit, iar din aceasta fac parte parlamentari PSD, PNL, PC, UDMR, PPDD si de la minoritati. Democrat-liberalii au refuzat sa-si desemneze membri in comisie.

Prima reuniune a membrilor comisiei va avea loc miercuri, la ora 13.30.

Una din primele decizii ale comisiei ar putea viza chiar vizita la Rosia Montana promisa de catre premierul Victor Ponta duminica seara.

Presedintele comisiei este senatorul PSD Darius Valcov, iar din comisie mai fac parte Ioan Darzu, Florin Iordache, Viorel Stefan, Emacu Gheorghe, Ioan Chelaru, Gabriela Firea, Toni Grebla (PSD), Andrei Gerea, Gigel Sorinel Stirbu, Mircea Dolha, Dumitru Popescu, Petru Ehegartner (PNL), Haralambie Vochitoiu, Tudor Ciuhodaru (PPDD), Attila Korodi, Alexandru Vegh (UDMR), Oana Manolescu (minoritati nationale), Ioan Moldovan (PC).

Conform deciziei conducerii Parlamentului, pana la 1 octombrie se vor depune amendamente la comisie din partea senatorilor si deputatilor, iar pana la 20 octombrie urmeaza sa fie elaborat un raport asupra proiectului de lege propus de Guvern.

Minerii de la Rosia Montana, care s-au blocat in subteran de cinci, respectiv trei zile, au iesit din mina, duminica seara, dupa aproape o ora de la momentul in care premierul Victor Ponta a coborat la ei, primul-ministru spunandu-le acestora ca le va aduce Comisia parlamentara.

"Le-am promis ca se face comisie si aducem aici comisia, sa se decida aici", a afirmat premierul Victor Ponta, la iesirea din galerie.

Totodata, primul-ministru a declarat ca nimeni nu se poate antepronunta in privinta situatiei minerilor de la Rosia Montana, pentru ca "nu stiu ce viata au oamenii acestia".

Unul dintre mineri, intrebat daca are incredere in promisiunea premierului, a raspuns afirmativ, dar a spus ca in cazul in care se va insela totusi, minerii vor trece la masuri extreme.