Valeriu Zgonea: Daca presedintele Basescu are o opinie pe tema Rosia Montana, sa o spuna la comisie, ca cetatean al Romaniei
"Domnul presedinte Traian Basescu este presedintele statului roman. Domnia sa este in campanie electorala, toata viata a fost. Eu nu pot sa comentez declaratiile presedintelui statului roman. Daca as face asta, fiind la guvernare, as intra intr-un joc politic. Eu am nevoie de dezbatere in interiorul Parlamentului. Daca domnul presedinte Traian Basescu are o opinie, poate sa vina la comisia de specialitate si sa o spuna ca cetatean al Romaniei si bineinteles comisia va asculta", a spus Zgonea, referindu-se la declaratiile sefului statului cu privire la proiectul Rosia Montana, potrivit Agerpres.
Zgonea a aratat ca rolul Parlamentului este acela de a face ca legile sa fie constitutionale si a pledat pentru dezbaterea in Legislativ a legii privind Rosia Montana.
"Domnul presedinte Traian Basescu a spus ca aceasta lege este neconstitutionala. Asta inseamna ca inauntrul textului de lege exista articole sau pasaje care sunt neconstitutionale. Acesta e rolul Parlamentului, sa faca o lege sa fie constitutionala. Si eu cred ca aici toate grupurile politice (...), impreuna sa gasim solutii ca aceasta lege sa fie una asa cum vrea domnia sa, constitutionala, sa impace si pe cei care doresc locuri de munca si sa doreasca si sa aiba suficient de multe instrumente de control si pentru cei care sanctioneaza, sa zicem, unele scapari in protectia mediului in acea zona. (...) Un asemenea proiect de lege trebuie dezbatut in Parlament", a declarat presedintele Camerei Deputatilor.
De asemenea, acesta a aratat ca pana acum "niciun presedinte de parlament si niciun prim ministru" nu a avut "curajul" sa trimita in Parlament acest proiect legislativ. "Acest Guvern a facut acest lucru. Impreuna cu domnul Antonescu si cu liderii grupurilor parlamentare vom gasi cele mai bune solutii ca sa il promovam in forma in care romanii doresc", a precizat Zgonea.
Totodata, presedintele Camerei Deputatilor a explicat ca nu este in favoarea proiectului Rosia Montana, ci este "pro locuri de munca".
"Pana nu ma duc acolo, pana nu vad despre ce este vorba, pana nu ii ascult pe cei de la organizatiile non-guvernamentale (...), pana nu ascult ambele parti nu pot sa spun ca sunt pro sau contra. Eu sunt presedintele Camerei Deputatilor si vreau ca acest proiect de lege important pentru Romania sa fie dezbatut in Parlamentul Romaniei", a declarat acesta.
Valeriu Zgonea a participat, luni, in comuna prahoveana Brazi, la deschiderea noului an scolar.
VIDEO Traian Basescu: Romania este perceputa mai rau decat este ea in realitate/ Sunt convins ca in UE sunt tari mai corupte decat Romania

Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
INTERVIU cu ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu: Prin trecut și „milionul de mesageri români din Germania, ne leagă de această țară și germani un extraordinar patrimoniu comun”
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC
Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"
Daca Basescu poate veni in fata comisiei ca simplu cetatean, vrem si noi 1h de fiecare. Inmultit cu 20,000 de oameni, e ceva. Banuiesc ca in momentul inchiderii acestor audieri expira licenta de exploatare si rezolvam pasnic si simplu toata treaba.
Daca doreste sa zica ceva o sa taci si o sa asculti cu respect, pentru ca vocea poporului nu este ce urlati voi pe la antene, ci ce am votat noi! Si dupa cum v-ati luat-o de 2 ori, nici nu se schimba cum vrei voi sa va faceti ca v-a deranjat si il demiteti. Dar lasa, ca la cate bunatati ai facut, nimeni nu te-a stiut inainte, dar acum nu o sa te votam cu ura!
Eu stiam ca parlamentul nu guverneaza, dar la USL e totul la comun... parlamentarii au putere executiva si ministrii au putere legislativa...
Devine haios.