Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat marti, pentru Mediafax, ca a trimis o scrisoare presedintelui Traian Basescu in care a aratat ca este de acord cu referendumul propus de seful statului pe tema Rosia Montana si solicita acestuia sa spuna etapele demersului.

"Am trimis o scrisoare catre presedintele Traian Basescu in care am aratat ca sunt de acord cu referendumul pe tema Rosia Montana si sa spuna care sunt etapele demersului", a precizat Zgonea.

El a mai aratat ca dezbaterea in plenul Parlamentului a proiectului de lege privind Rosia Montana ar urma sa aiba loc dupa referendum in cazul in care acesta s-ar organiza.

"Am luat nota de declaratiile publice in care ati anuntat disponibilitatea de a demara un referendum national privind realizarea proiectului de investitii de la Rosia Montana. De asemenea, Guvernul Romaniei a transmis Parlamentului, spre dezbatere publica, un proiect de lege referitor la acelasi subiect. Consider ca demersul dumneavoastra de a organiza un referendum pe aceasta tema este unul binevenit. Interesul public deosebit pentru acest proiect, care presupune demararea unei investitii importante legate de resursele de aur din zona Rosia Montana, justifica consultarea cetatenilor prin intermediul unui referendum. Prin urmare, va adresez rugamintea de a ne transmite etapele pe care le aveti in vedere pentru concretizarea demersului, respectiv organizarea referendumului national", se arata in scrisoarea deschisa adresata de Valeriu Zgonea presedintelui Basescu.

Presedintele Camerei Deputatilor apreciaza totodata ca dezbaterea in Parlament a acestui proiect de lege ar putea avea loc dupa organizarea referendumului. "Vreau sa va asigur de sustinerea noastra, inclusiv in preluarea ulterioara in dezbaterea din Parlament a rezultatului acestui referendum, pentru integrarea sa in proiectul de lege privind Rosia Montana", se mai arata in scrisoarea deschisa adresata de Zgonea sefului statului.

Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, la "Adevarul", ca este in continuare un sustinator al mineritului, ca promovarea prin lege a exploatarii de la Rosia Montana este o dovada de "lasitate" a Guvernului si ca el nu exclude optiunea de a convoca un referendum pe acest subiect simultan cu europarlamentarele.