Partidul Noua Republica a reactionat la numirea Ramonei Manescu in functia de ministru al Transporturilor, pe care o contesta, afirmand ca presedintele Traian Basescu "gireaza politica de clan" a USL.

"Fostul europarlamentar nu a dovedit ca are nici pregatirea si nici experienta necesara pentru a ocupa un portofoliu cheie in cadrul Executivului. Doamna Manescu se alatura astfel listei interminabile de ministri incompetenti ai guvernelor post-comuniste, care include reprezentanti ai tuturor partidelor-sistem.

Mai mult, minciuna descoperita de presa in CV-ul personal ar fi obligat-o sa se retraga imediat din viata publica in orice alta tara din Uniunea Europeana. Nu si in Romania insa, unde insusi premierul si-a falsificat grosolan CV-ul, in care figureaza studii universitare inexistente alaturi de un doctorat plagiat aproape in integralitate", se arata intr-un comunicat de presa.

Partidul condus de Mihail Neamtu acuza faptul ca "singura explicatie plauzibila" a numirii Ramonei Manescu o reprezinta relatiile de rudenie sau prietenie ale acestei cu lideri USL.

"Noua Republica deplange modul in care Traian Basescu intelege sa gireze politica de clan a USL-ului fara o minima opozitie. Sa intelegem ca presedintele mizeaza in continuare pe coabitarea cu Victor Ponta iar schimburile ocazionale de replici cu premierul nu fac decat sa induca in eroare electoratul? Pana vom afla raspunsul la aceasta intrebare insa, putem avea certitudinea ca romanii vor mai astepta mult si bine dupa miile de kilometri de autostrada promisi de USL in campania electorala," incheie comunicatul.