Pe 31 august, la Constanta, va fi organizata manifestarea Tineretului National Liberal la care este anuntata prezenta a aproximativ 2.500 de persoane, la eveniment urmand sa participe si cei trei lideri ai USL: Crin Antonescu, Victor Ponta si Daniel Constantin.se arata intr-un comunicat de presa al PNL. Potrivit unor surse in USL, citate de Mediafax, cu ocazia evenimentului, liderul PNL Crin Antonescu isi va lansa primele mesaje de campanie.

PNL informeaza, intr-un comunicat de presa ca "Echipa lui Crin" si TNL organizeaza la finalul lunii august, la Constanta, evenimentul "Romania pentru tineri", la care vor lua parte circa 2.500 de persoane alaturi de presedintele PNL, Crin Antonescu, fiind anuntati ca invitati premierul Victor Ponta si liderul PC, Daniel Constantin.

"In mod traditional, in ultima saptamana a lunii august, Tineretul National Liberal organizeaza, la Constanta, evenimente dedicate tinerilor liberali, dar si celor neimplicati politic, dezvoltand, astfel, o punte de comunicare intre clasa politica si tinerii din Romania. In acest context, sambata, 31 august a.c., ora 16.00, 2.500 de tineri din toate judetele tarii vor participa la evenimentul "Romania pentru tineri", organizat de "Echipa lui Crin", la Sala Sporturilor din Constanta", precizeaza sursa citata.

Evenimentul de la Sala Sporturilor din Constanta va incheia o serie de reuniuni ale PNL de pe litoral.

Surse din partid au declarat pentru Mediafax ca liberalii urmeaza sa discute, chiar inaintea inceperii sesiunii parlamentare de toamna, despre activitatea guvernamentala, in contextul in care este posibil ca in septembrie sa aiba loc o remaniere guvernamentala. De asemenea, liderii PNL vor pune la punct principalele directii ale strategiei electorale, atat pentru europarlamentarele din mai anul viitor, cat si pentru prezidentialele de la finalul lui 2014, au declarat aceleasi surse.

Conform unor surse din USL, evenimentul din 31 august este conceput drept prima tribuna de la care candidatul la prezidentiale Crin Antonescu sa lanseze principalele mesaje de campanie.