Presedintele Traian Basescu a transmis sambata un mesaj de condoloante presedintelui Frantei, Francois Hollande, ca urmare a accidentului feroviar ce a avut loc vineri in apropiere de Paris si in care si-au pierdut viata 6 persoane.

Mesajul presedintelui:

"Stimate domnule Presedinte,

Am aflat cu profundă tristeţe vestea referitoare la gravul accident feroviar petrecut în apropiere de Paris. Sunt îndurerat pentru pierderile de vieţi omeneşti şi îmi exprim speranţa că operaţiunile de salvare a celor care au avut de suferit în această tragedie de proporţii vor avea un rezultat pozitiv.

Doresc să transmit, în numele meu şi al poporului român, sincere sentimente de compasiune şi solidaritatea noastră în aceste momente dificile pentru dumneavoastră şi pentru familiile victimelor."