Victor Ponta: Scopul strategic al crizei politice de anul trecut a fost atins indiferent de greseli tactice

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 9 mai 2013, 19:21 Actualitate | Politic


Scopul strategic al crizei politice de anul trecut a fost atins "indiferent de greseli tactice", deoarece institutiile si societatea nu se mai raporteaza la o singura persoana, iar bolile tranzitiei de la o societate totalitara la una democratica nu se vor mai manifesta, considera premierul Ponta.

Prezent la lansarea unei carti intitulate "Statul sunt eu", care relateaza suspendarea presedintelui Traian Basescu, premierul a sustinut ca, intr-o democratie, schimbarea unui presedinte sau a unui prim-ministru sunt lucruri "absolut normale" si nu reprezinta un eveniment extraordinar, ca si existenta dezacordului intre putere si opozitie, adaugand ca isi doreste in acelasi timp sa existe cat mai putine situatii de arbitraj, transmite Mediafax.

"Pentru mine, dupa 2012, mult timp, cel putin cat am eu in vedere sa fac politica, nu va mai exista in Romania o personalizare de genul "statul sunt eu". Evident ca, dupa '89, politica a fost mult timp impartita intre cei care sunt cu IoIon Iliescui cei care sunt contra lui Ion Iliescu, s-a considerat ca pierderea alegerilor de catre AdAdrian Nastaseste un eveniment cu totul si cu totul extraordinar, castigarea alegerilor a doua oara de catre Traian Basescu, suspendarea, schimbarea din functie a presedintelui....eu cred ca, dupa 2012, toate bolile tranzitiei de la o societate totalitara la o societate democratica si-au epuizat formele de manifestare si, dupa 2012, nu vom avea in perioada previzibila de timp o alta situatie in care statul sa se personalizeze intr-un presedinte, intr-un prim-ministru, intr-o persoana politica", a spus Ponta.

Ponta considera ca anul trecut nu a existat o lovitura de stat, ci o criza politica ce a condus la suspendarea presedintelui din cauza unor motive mai vechi si profunde.

Zambind, Ponta a amintit ca, de Paste, a existat o "coabitare" la Neptun, unde el s-a aflat in acelasi moment cu presedintele Traian Basescu, dar a precizat ca nu a trecut "granita", deoarece nu dorea sa tulbure mass-media cu stiri gen breaking news.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1570 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    Nu a fost o tentativa de lovitura de stat.. (Joi, 9 mai 2013, 19:33)

    Alius [utilizator]

    ..a fost doar o "criza politica" declansata de Poanta si ai lui cu un scop anume, scop "strategic" recunoscut si de Poanta intr-unul din momentele lui de sinceritate.
    • 0 (0 voturi)    
      Si care era scopul strategic? (Vineri, 10 mai 2013, 18:00)

      Dianora [utilizator] i-a raspuns lui Alius

      .. schimbarea procurorilor din posturi de conducere? Uite c-au facut-o!
  • +6 (6 voturi)    
    Apologia cinismului... (Joi, 9 mai 2013, 19:33)

    predel [utilizator]

    ...fara nici o jena!
  • +5 (5 voturi)    
    Ba eu cred ca scopul strategic nu a fost atins, (Joi, 9 mai 2013, 20:03)

    ZeroAbsolut [utilizator]

    altfel v-ati ocupa si voi de furguvernat fara grija ca va trage cineva picioare-n fund.

    Presedintele Traian Basescu inca va face agenda, inca ii trage scaunul prezidential de sub fund lui Psihocrin Triantenescu si tie castane peste freza, mai CtrlV Pontanocchio. Oare cum e sa ai toata puterea si sa te impiedici de un "dictachior betiv" ?! Asa-i ca faceti spume la gura? =))

    Iti urez sa-i pasesti pe urme mentorului tau, Adrian Nastase. E drept ca el are o marime mai mare la papuci, dar iti recomand sa arzi etapele cum ai facut si pana acum si sa ajungi cat mai degraba dupa gratii, de unde sa urli cu naduf: "Sper ca esti multumit, Traian Basescu?!"
  • +2 (2 voturi)    
    Desigur (Joi, 9 mai 2013, 20:06)

    Kepler [utilizator]

    statul, Romania, nu este plagiatorul.
    Dar Ponta poate sa spuna `Guvernul cinstit sint eu' si atunci l-as crede, he,he!
  • +5 (5 voturi)    
    iti vine greatza! (Joi, 9 mai 2013, 20:18)

    pragmatism [utilizator]

    Prostu' daca nu e si fudul ... parca nu e prost destul!
  • +1 (1 vot)    
    ? (Vineri, 10 mai 2013, 6:25)

    cotora [utilizator]

    ponta ca sa suspendezi un presedinte, trebuie sa ai motive constitutionale, acelea de incalcare grava a constitutiei de catre presedintele tarii, nu ca vrei tu, parlamentul, etc
    • +1 (1 vot)    
      un fleac (Vineri, 10 mai 2013, 12:03)

      Vicrintor Pontonescu [utilizator] i-a raspuns lui cotora

      astea sunt detalii. mortii nu se impiedica de treburi d-astea cand trebuie sa se prezinte la vot. mortii lui dragnea ar calca chiar si pe cadavre ca sa prezinte la vot...
  • 0 (0 voturi)    
    bugetarii si pensionarii (Vineri, 10 mai 2013, 21:24)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    cei care de fapt au fost manipulati, cei care au votat usl, ce parere au, acum cind tonta recunoaste ca i-a folosit in cistigarea alegerilor ?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by