Viorel Hrebenciuc a afirmat joi seara, la Realitatea TV, ca "lucrurile pe care le face (Traian Basescu) pentru Romania in lume, le face bine si le face cu sufletul" si nimeni nu poate contesta acest lucru.

"Sunt convins ca in foarte multe lucruri e bine intentionat. Ca le face rau, e alt subiect. Lucrurile pe care le face pentru Romania in lume, le face bine si le face cu sufletul. Nu putem contesta chestiunea asta", a spus Hrebenciuc, citat de site-ul Realitatea.net.

El a adaugat ca nici guvernarile din trecut "nu l-au ajutat", iar "faptul ca guvernele au esuat lamentabil l-a afectat direct".

Viorel Hrebenciuc a mai spus ca este de acord cu coabitarea Victor Ponta - Traian Basescu, dar a negat ca ar fi fost "artizanul" acestui acord si ca seful statului este in continuare adversarul sau politic.