Dupa ce Mona Pivniceru a declarat public ca este interesata de un post de judecator la Curtea Constitutionala, liberalii cauta solutii pentru portofoliul de la Justitie. Surse din interiorul PNL au declarat pentru Hotnews.ro ca pentru functia de ministru sunt vehiculate doua nume: senatorul PNLTudor Chiuariu si europarlamentarul Norica Nicolai.

Tudor ChiuariuFoto: Rompres

"Tudor Chiuariu isi doreste acest post si este puternic sustinut de Crin Antonescu, insa sunt probleme cu dosarul acestuia. Numele Noricai Nicolai a aparut ca varianta de rezerva in cazul in care Chiuariu nu este acceptat la nivelul USL", au explicat sursele citate.

Norica Nicolai a declarat insa pentru Hotnews.ro ca nu este dispusa sa renunte la mandatul de europarlamentar. "Nu mi s-a propus acesta functie si vreau sa precizez ca vreau sa-mi termin mandatul de europarlamentar", a declarat Nicolai.

Contactat de Hotnews.ro, Tudor Chiuariu nu a vrut sa cometeze informatia, precizand ca in prezent exista un ministru al Justitiei si ca nu are la cunostinta astfel de discutii in interiorul PNL.

Liberalii se tem ca Victor Ponta va prelua interimatul la ministerul Justitiei pentru a numi procurorul general si seful DNA. "La bursa zvonurilor se aude ca Victor Ponta doreste sa asigure interimatul la Justitiei pentru ca ar avea o intelegere cu presedintele Traian Basescu sa numeasca procurorul general si seful DNA", au mai spus sursele liberale citate.

Premierul Victor Ponta, copresedinte al USL, a anuntat luni, dupa sedinta conducerii PSD, ca va discuta cu colegul sau de alianta, Crin Antonescu, pe marginea viitorului interimat la Justitie daca actualul ministru Mona Pivniceru va fi desemnata judecator la Curtea Constitutionala.

"O sa discut cu dl Antonescu, pentru ca stiti foarte bine in situatia componentei Guvernului decizia imi apartine mie, dar intotdeauna m-am consultat cu dl Antonescu", a declarat Ponta, la finalul Biroului Permanent National al PSD, intrebat daca isi va asuma interimarul la Justitie dupa plecarea Monei Pivniceru din Guvern sau va exista imediat o numire din partea liberalilor.