Surse politice au declarat pentru Hotnews.ro presedintele partidului Forta Civica, Mihai Razvan Ungureanu, pregateste o alianta de centru dreapta impreuna cu PNTCD-ul lui Aurelian Pavelescu. Alianta urmeaza sa fie anuntata la sfarsitul saptamanii in forurile reunite ale celor doua formatiuni. Informatia apare in contextul in care presedinteleTraian Basescu a declarat intr-un interviu acordat Digi 24 ca atunci cand se va intoarce in viata politica nu este obilgatoriu sa intre in PDL, ci prioritatea sa va fi reconstructia dreptei.

Mihai Razvan Ungureanu si Aurelian PavelescuFoto: Colaj foto

Contactat de Hotnews.ro, Aurelian Pavelescu nu a dorit sa comenteze informatia.

Presedintele Traian Basescu a afirmat marti seara, la Digi24, ca atunci cand va reveni in viata politica dupa terminarea mandatului se va ocupa cu reconstructia dreptei "daca PDL nu mai poate". "Am spus ca ma intorc in politica, dar n-am spus ca la PDL. Vad ca se vanzoleste toata lumea in PDL, Udrea imi ceda locul sau, Blaga ma invita in biroul sau permanent, dar n-am spus ca in PDL. Daca ma voi intoarce in politica, ma voi preocupa sa reconstruiesc dreapta, daca PDL nu mai poate", a spus Basescu.

De precizat este ca in mediul politic s-a vehiculat posibilitatea ca dupa Conventia PDL din 23 martie, daca Elena Udrea va pierde sefia PDL, ar putea parasi partidul impreuna cu sustinatori sai.