Comisia juridica a Camerei Deputatilor a respins miercuri legea lustratiei, care prevedea limitarea temporara a accesului la unele functii si demnitati publice pentru persoanele ce au facut parte din structurile de putere ale fostului regim comunist si care a fost declarata neconstitutionala de Curtea Constitutionala, transmite Mediafax.

Deputatii juristi au reexaminat legea ca urmare a deciziei din 2012 a Curtii privind neconstitutionalitatea acesteia.

Vicepresedintele Comisiei juridice Ciprian Nica a propus respingerea propunerii legislative.

"Dupa 22 de ani (...), ca sa mai poti sa condamni niste fapte si sa interzici niste drepturi ale unor oameni contrar Conventiei europene a drepturilor omului, eu cred ca este anormal si atunci trebuie sa ne asumam trecutul, sa ne stim prezentul si viitorul sa fie cu totul altfel. Prin urmare, va propun respingerea proiectului de lege", a spus Nicolae-Ciprian Nica, iar propunerea sa a fost aprobata de comisie.

Legea urmeaza sa fie supusa votului plenului.

Senatul a respins in februarie 2013 legea lustratiei ca urmare a deciziei Curtii Constitutionale.

Camera Deputatilor este for decizional in privinta acestei legi.