UPDATE (14:20) Plenul Camerei Deputatilor a respins marti motiunea simpla "Guvernul Ponta - fabrica de someri", initiata de PDL, cu 189 voturi impotriva, 78 de voturi pentru si 18 abtineri. Conform votului electronic afisat pe site-ul Camerei Deputatilor 19 parlamentari USL au votat in favoarea motiunii,16 liberali si 3 social democrati.

Deputatii PSD care au votat in favoarea motiunii sunt Madalin Voicu, Anghel Stanciu si Marius Manolache.

Deputatii PNL care au votat in favoarea demersului Opozitiei sunt Marin Anton, Vasile Berci, Anton Dobos, Traian Dobrinescu, Stelian Nechita Dolha, Gratiela Gavrilescu, Dumitru Verginel Gireada, Virgil Guran, Nicu Marcu, Viorica Marcu, Daniel Iane, Alexandru Nicolae, Ancuta Pocora, Raluca Surdu, Vasile Varga si Hubert Thuma.

Surse parlamentare sustin ca votul deputatilor PNL a fost o eroare si asta pentru ca liderul de grup i-a directionat gresit.

Deputatii au dezbatut, in plenul de luni, motiunea intitulata "Guvernul Ponta - fabrica de someri", PDL solicitand asumarea raspunderii pentru situatia combinatului Oltchim de catre ministrii Daniel Chitoiu si Varujan Vosganian, scuze publice din partea premierului Victor Ponta catre salariatii de la Oltchim 'pentru minciunile si cinismul Guvernului', precum si prezentarea rapida a planului de redresare/ privatizare a combinatului, informeaza Agerpres.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a afirmat, la dezbaterea motiunii, ca administratorii judiciari vor prezenta, pe 12 martie, un raport detaliat privind cauzele care au dus la situatia de la Oltchim, iar in aprilie va fi convocata adunarea creditorilor carora li se va prezenta planul de redresare a combinatului, care are in vedere salvarea acestuia prin privatizare.

'Am facut eforturi considerabile sa fie asigurata o functionare minima a combinatului. Inventarierea tuturor ipotecilor a dus la descoperirea unora care pot fi renegociate. Am demarat cu bancile creditoare negocieri pentru a obtine un nou imprumut care sa permita functionarea la o capacitate mai mare. In scurt timp va fi numit administratorul special si va fi negociat cu creditorii un contract pentru o formula de management privat, singura care ar putea sa redea increderea partenerilor comerciali de a colabora cu Oltchim. Plata obligatiilor salariale va fi conditionata pe viitor de modul in care se va asigura utilizarea capacitatilor productive. La jumatatea lunii martie, noua echipa manageriala va prelua atributiile. In 12 martie, administratorii judiciari vor prezenta un raport detaliat in legatura cu cauzele care au dus la situatia de la Oltchim. In aprilie, va fi convocata adunarea creditorilor carora administratorii judiciari le vor prezenta planul de redresare si care are in vedere salvarea Oltchim prin privatizare', a explicat Vosganian.

La randul sau, vicepremierul Daniel Chitoiu, ministru de Finante, a afirmat ca, la momentul la care a preluat mandatul, Oltchim avea o datorie totala de 700 de milioane de euro, iar oamenii nu isi mai primisera salariile de trei luni, el subliniind ca 'jaful de la combinat se inscrie in modul in care PDL a patronat contractele oneroase ale baietilor destepti'.

'Cand am preluat Ministerul de Finante, Oltchim avea 700 milioane de euro datorie totala, oamenii nu mai primisera salariul de trei luni. (...) Ce am facut dupa preluarea ministerului? Incepand cu luna mai am taiat contractele cu baietii destepti, am constatat 290 milioane euro prejudicii', a precizat Chitoiu, la dezbaterea motiunii simple pe tema situatiei de la Oltchim. 'Talentul de a pune pe butuci economia acestei tari a fost o constanta a intregii guvernari portocalii. Oltchim a fost pentru guvernarea Boc si descendentul sau, Ungureanu, o alta vaca de muls. I-ati adus la exasperare nu doar pe cei din delegatia FMI, ci si romanii a caror viata depindea de salvarea acestei societati', a mai spus Chitoiu.

Semnatarii motiunii sustin ca, in perioada guvernarii PDL, s-au facut eforturi serioase pentru rezolvarea situatiei combinatului, printre care preluarea de catre Oltchim a platformei petrochimice de la Arpechim, demararea procedurii de conversie a datoriilor statului si principalilor creditori in actiuni, astfel mentinandu-se locurile de munca.

In motiune se arata ca 'in 2011 Guvernul PDL a incheiat un contract de consultanta cu societatea Pricewaterhouse Coopers in vederea privatizarii Oltchim', audit in urma caruia s-au indicat ca solutii gasirea unui 'investitor strategic pentru privatizare, conversie prealabila obligatorie a creantei AVAS in actiuni, integrarea rafinariei Arpechim in procesul de privatizare (cu implicarea statului pentru preluarea prin negociere de la OMV Petrom)', precum si doua etape de privatizare - 'depunerea de oferte publice neangajante in prima etapa si licitatia cu oferte in plic in cea de-a doua etapa'.