Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, ca la nivelul partidului nu este sustinuta ideea instituirii unei republici parlamentare in care presedintele Romaniei sa fie stabilit prin alegeri la nivelul Parlamentului, transmite Mediafax.

Antonescu a fost intrebat cum vede propunerea formulata de fostul premier Calin Popescu Tariceanu pentru instituirea unei republici parlamentare odata cu revizuirea Constitutiei.

"Daca republica parlamentara inseamna un presedinte ales de Parlament, atunci va pot spune de pe acum ca PNL nu va sustine o asemenea varianta. Daca republica parlamentara inseamna o republica sau un regim politic in care rolul politic central este jucat de Parlament, atunci da, va spun ca asta este viziunea noastra si a fost totdeauna de preeminenta sau de centralitate a institutiei parlamentare in raport si cu Guvernul si cu Presedintele, in raport, pe scurt, cu Executivul", a sustinut Antonescu, mentionand ca inclusiv la Congresul PNL se va lua o decizie in aceasta privinta.

Fostul premier Calin Popescu Tariceanu a declarat luni ca a propus infiintarea unei comisii interne in PNL care sa se ocupe de proiectul de revizuire a Constitutiei, sustinand ideea instituirii unei republici parlamentare.

"Am propus crearea unei comisii interne in PNL care sa discute principiile de revizuire a Constitutiei, ma refer in primul rand la arhitectura constitutionala, bazandu-ne pe o serie de documente care au fost adoptate in ultimul timp - in ultimii ani, 2010 si 2011 - in cadrul PNL si care vorbesc fara niciun fel de echivoc despre o constructie pe care in termeni simpli o putem denumi republica parlamentara", a sustinut Tariceanu.