Fostul premier Emil Boc este de parere ca raportul MCV reprezinta o frana pentru aderarea Romaniei la Schengen: "Am semnale ca, din nefericire, raportul CE pe Justitie pune frane serioase in calea aderarii Romaniei la spatiul Schengen, datorita incompetentei, balbaielilor si inconsecventei Guvernului Ponta din ultimul an. Prin tot ceea ce a facut Guvernul Ponta de la inaugurare si mai ales in vara si sfarsitul anului 2012 a indepartat Romania si mai mult de spatiul Schengen, de ridicarea MCV pe Justitie", a afirmat Emil Boc, citat de Agerpres.

"Aceasta este, din nefericire, concluzia preconizata in raportul MCV. Prin tot ceea ce a facut, Guvernul Ponta ne indeparteaza de Schengen si de statutul de stat de drept, autentic, al Romaniei'', a adaugat Emil Boc, miercuri, intr-o conferinta de presa.

Potrivit fostului premier, Romania are sanse foarte putine sa adere in acest an la Schengen: "Anul 2013, prin acest raport, cred ca este compromis in materie de Schengen, iar Guvernul va trebui sa dea niste semne publice foarte clare, consistente, cu privire la statul de drept, pentru ca Romania sa isi mai pastreze drumul spre Schengen'', a incheiat Emil Boc.