Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Iasi, in contextul unei discutii despre devansarea prezidentialelor si cuplarea cu europarlamentarele, ca se astepta de la cei de la PDL sa gandeasca mai mult si mai bine, apreciind ca liderii democrat-liberali nu gandesc, ci sunt doar contra, relateaza Mediafax.

"Discutia de ieri, care sigur a inflamat spiritele, se referea, si o sa incerc dupa ce trec primele zile de flama sa discutam cu argumente rationale si ma astept de la cei de la PDL sa gandeasca mai mult si mai bine. De ce spun asta? Va rog sa va aduceti aminte ca am facut o solicitare de acelasi tip sa avem alegeri parlamentare la sfarsitul lui octombrie, sa nu ne prinda iarna. PDL a zis 'Nu, nu vrem, ca o sa scada USL pana in decembrie si o sa crestem noi'. Ati vazut ce tare au crescut ei, pana la 16% au crescut, si noi asa tare am scazut pana la 60. Acolo era o chestie de bun simt si bunul simt dispare se pare cand pierzi puterea neasteptat", a declarat Victor Ponta.

Premierul a precizat ca propunerea pe care a avansat-o ii apartine lui, si nu liderului PNL Crin Antonescu, ca a facut-o avand in vedere ca gestioneaza treburile de zi cu zi ale tarii si ca va spune si in continuare despre ce este vorba, pana cand vor incepe sa gandeasca si liderii PDL Vasile Blaga si Emil Boc, despre care a spus ca nu gandesc, ci doar sunt impotriva.

"Acuma problema ridicata doar de mine, nu a fost ideea domnului Antonescu, e problema ridicata de cineva care in fiecare zi are de gestionat, asa cum e normal in baza atributiilor guvernamentale, treburile de zi cu zi ale tarii si am spus si o sa spun in continuare pana cand o sa inceapa sa gandeasca cei care cand aud ca daca eu propun sa mergem acum spre Bucuresti pe la Bacau, domnul Blaga si cu domnul Boc o sa zica sa mergem pe la Vaslui, iar daca eu propun sa mergem spre Cluj, ei o spuna sa merg spre Chisinau. Nu gandesc, doar sunt contra", a afirmat Ponta.

"Eu nu cred ca daca sunt in mai sau in decembrie uite castiga candidatul PDL ala care nu exista alegerile. Putem sa le punem si in 2017 si tot nu castiga candidatul PDL care nu exista alegerile. Nu asta e problema. Problema e urmatoarea: ne aflam in fata unei situatii speciale - presedintele Basescu nu mai candideaza, are noua ani si jumatate, iar anul viitor alegerile europarlamentare nu le putem schimba data pentru ca sunt stabilite la nivel european. Si trei, cred ca pentru mine si pentru ministrii care avem zi de zi in grija treburile de zi cu zi ale tarii sa nu ai practic sase luni de campanie electorala inainte de europarlamentare, pana la finalul prezidentialelor, e un lucru bun pentru tara. Nu e un lucru bun pentru Antonescu, pentru USL, pentru PDL, pentru PPDD, e un lucru bun pentru tara in acest context", a spus Ponta.

Seful Executivului a explicat ca in 2019 Romania va prelua presedintia UE si a aratat ca un mic decalaj de ciclu electoral ar face ca preluarea presedintiei UE sa nu gaseasca Romania in campanie electorala.

"Mai e un lucru, ca eu gandesc pe termen lung si, repet, poate isi deschid mintile si inteleg si ei (democrat-liberalii - n.r.): in 2019 Romania va avea presedintia UE. Daca nu facem un mic decalaj de ciclu electoral, o sa ne trezim ca avem presedintia UE in campanie electorala. Daca vreti sa ne facem de ras prima data cand avem presedintia UE sa fim in campanie electorala, putem sa o facem", a spus Ponta.

El a aratat ca discutia pe aceasta tema a fost una in care nimeni nu a impus nimic si si-a manifestat convingerea ca ratiunea va invinge la un moment dat.

"Nu a impus nimeni absolut nimic. Am discutat rational si vom discuta rational si eu inca cred ca la un moment dat ratiunea va invinge. Asta e toata discutia", a spus Ponta.