Membrii conducerii PNL Campulung Moldovenesc il acuza pe presedintele filialei, Nicolae Vranau, ca ar fi fost prins in timp ce fura brelocuri dintr-un magazin, astfel ca 11 din cei 15 liberali au demisionat pentru a determina alegeri in organizatie, in timp ce Vranau s-a autosuspendat, relateaza Mediafax.

Biroul Permanent Local al organizatiei municipale PNL Campulung Moldovenesc s-a intrunit, luni dupa-amiaza, iar 11 din cei 15 membri, printre care si primarul orasului, Mihaita Negura, au anuntat ca demisioneaza din functii si considera ca Biroul este dizolvat de drept urmand sa fie numita o conducere interimara.

Membrii conducerii PNL Campulung Moldovenesc au spus ca au demisionat pentru ca si presedintele filialei sa isi dea demisia intrucat in oras au aparut informatii ca acesta ar fi fost prins in timp ce fura brelocuri dintr-un magazin.

Ulterior, presedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Baisanu, a declarat pentru Mediafax ca, la sugestia sa, presedintele PNL Campulung Moldovenesc, Nicolae Vranau, s-a suspendat din functie pana cand se vor clarifica acuzatiile aduse la adresa sa.

"Vom vedea daca acuzatiile ce i se aduc sunt si probate. Nu putem acuza un om fara probe, mai ales ca e unul dintre oamenii cu o situatie materiala care nu i-ar fi favorizat un astfel de comportament", a spus Baisanu.

El a subliniat ca daca acuzatiile la adresa presedintelui PNL Campulung Moldovenesc se confirma, acesta nu va mai reprezenta PNL, dar daca acuzatiile sunt nereale cei care l-au defaimat vor pleca din PNL.

"Ca presedinte al organizatiei nu tolerez membri care fura din magazine, dar nici zvonuri prin care se defaimeaza membri ai partidului care fac parte din anumite jocuri de putere", a spus presedintele PNL Suceava.

El a mentionat ca va solicita Politiei un punct de vedere privind acuzatiile ce i se aduc presedintelui PNL Campulung Moldovenesc.

Pana la ora transmiterii acestei stiri, Nicolae Vranau nu a putut fi contactat pentru a exprima un punct de vedere in acest caz.