Deputatul de Cluj Mircea Irimie, ales in Colegiul nr. 8 Turda pe listele ARD la alegerile din 9 decembrie 2012, a demisionat luni din PDL si s-a inscris in PC, urmand sa primeasca functii in filiala Turda a PC, dar si la nivel judetean si national. Mircea Irimie a declarat pentru Mediafax ca s-a inscris in PC din motive personale pe care nu vrea sa le dezvaluie.

"M-am inscris luni in PC si voi activa in grupul parlamentar al acestui partid. Mi-am depus afilierea la grup si demisia din PDL. M-am inscris in PC din motive personale, pe care nu le fac acum publice, dar si pentru ca acest partid este unul cu un numar mic de parlamentari, dar care are sanse de a se consolida. Am negociat cu cei de la PC si voi primi functii la nivelul organizatiei PC Turda, dar si la nivel judetean si national", a spus Irimie.

Anuntul oficial al trecerii deputatului Mircea Irimie de la PDL la PC va fi facut, marti, in plenul Camerei Deputatilor.

Presedintele executiv al PC Cluj, Avram Gal, a declarat la randul sau, luni, pentru Mediafax, ca inscrierea lui Mircea Irimie in randul conservatorilor reprezinta "un mare castig la nivel judetean si national".

"Speram ca impreuna ca reusim sa facem ceva bun pentru judetul Cluj", a spus Gal.

Mircea Irimie a fost ales deputat la alegerile din 9 decembrie 2012 in Colegiul nr. 8 Turda din partea ARD, la redistribuire, obtinand 23 la suta din voturi. Acesta s-a clasat pe locul doi in colegiu, dupa candidatul USL, Vasile Grumaz.

Irimie a fost intre 1998-2007 membru PSD, vicepresedinte al filialei municipale Turda a PSD, dupa care s-a inscris in 2008 in PDL si a fost ales viceprimar al municipiului Turda in mandatul 2008 - 2012 din partea PDL.

Un alt deputat de Cluj, Ioan Moldovan, ales la alegerile din 9 decembrie 2012 pe listele PPDD, s-a inscris in PC, in cursul saptamanii trecute.