Deputatii ii vor avea ca lideri pentru urmatorii patru ani pe Valeriu Zgonea, Viorel Hrebenciuc, Miron Mitrea si Dan Radu Rusanu in timp ce senatorii vor fi condusi de Crin Antonescu, Ion Chelaru, Marius Nicoara, Verestoy Attila. In ceea ce priveste comsiile de specialitate sau liderii de grup, impartirea functiilor nu a fost lipsita de tensiuni si negocieri in interiorul partidelor politice. In PNL tabara dizidentiilor a contracandidat puternic oamenii lui Crin Antonescu iar la Senat Mircea Geoana a ramas fara nicio functie pierzand si sefia Comisiei de Politica Externa pe care a detinut-o in legislatura trecuta. De precizat este ca persoane controversate ca Tudor Chiuariu (PNL) este seful Comisiei Juridice la Senat, Mircea Banias (PC) la Comisia pentru privatizare iar Gigi Becali va activa ca membru in Comisia Juridica a Camerei Deputatilor. Totodatapartidul lui Voiculescu a preluat sefia Comisiei Juridice.

La grupul PNL din Camera Deputatilor, au existat tensiuni pe alegerea liderilor de grup si membrilor din Biroul Permanent al Camerei. Contar deciziilor venite de la conducere, Ludovic Orban si Dan Motreanu i-au contracandidat pe cei care ar fi trebuit sa ocupe unele din functiile parlamentare.

Conform deciziei conducerii PNL, Alina Gorghiu urma sa fie chestor al Camerei Deputatilor, insa Dan Motreanu a candidat pentru functie si a obtinut cele mai multe voturi din partea colegilor. Conform surselor parlamentare, Alina Gorghiu a obtinut doar 35 de voturi in timp ce Dan Motreanu 58 de voturi.

De asemenea pentru functia de lider al grupului, Ludovic Orban l-a contracandidat pe Dan Radu Rusanu insa pierdut. Rusanu a luat 61de voturi iar Ludovic Orban a obtinut 34.

Biroul Permanent al Senatului

  • Presedinte Crin Antonescu

Vicepresedinti

  • Nicolae Moga (PSD)
  • Florin Constantinescu (PSD)
  • Cristian Dumitrescu (PSD)
  • Vasile Nistor (PC)

Secretari

  • Ioan Rotaru (PSD)
  • Mario Oprea (PNL)
  • Alexandru Peres (PDL)
  • Voichitoiu Haralambie (PP-DD)

Chestori

  • Ioan Chelaru (PSD)
  • Marius Nicoara (PNL)
  • Verestoy Attila (UDMR)
  • Dumitru Pelican (PC)

Biroul Permanent al Camerei Deputatilor

  • Presedinte Valeriu Zgonea

Vicepresedinti

  • Viorel Hrebenciuc (PSD)
  • Miron Mitrea (PSD)
  • Eduard Hellvig (PNL)
  • Ioan Oltean (PDL)

Secretari

  • Eugen Nicolicea (UNPR)
  • Cristian Buican (PNL)
  • Niculae Mircovici Minoritatile Nationale 
  • Daniel Fenechiu (PP-DD)

Chestori

  • Mircea Draghici PSD
  • Dan Motreanu PNL 
  • Ioan Balan PDL 
  • Seres Denes UDMR

LIDERI DE GRUP

Senat

  • Liderul grupului PSD Ilie Sarbu, purtator de cuvant Gabriela Firea
  • Liderul grupului PNL Puiu Hasotti
  • Liderul grupului PDL Cristian Radulescu
  • Liderul grupului UDMR Marko Bela
  • Liderul grupului PC Vasile Nistor
  • Liderul grupului PP-DD Tudor Barbu

Camera Deputatilor

  • Liderul grupului  PSD Marian Neacsu
  • Liderul grupului PNL Dan Radu Rusanu
  • Liderul grupului PDL Mihai Stanisoara
  • Liderul grupului UDMR Mate Andras
  • Liderul grupului Minoritatilor Nationale Varujan Pambuccian
  • Liderul grupului PC Bogdan Ciuca
  • Liderul grupului PP-DD Radu Popa

COMISII DE SPECIALITATE

Senat

PSD

  • Comisia pentru Buget-Finante -Vasile Cosmin Nicula
  • Comisia pentru Agricultura - Gheorghe Saghian
  • Comisia pentru politica Externa - Petru Filip
  • Comisia pentru Administratie Publica - Darius Valcov
  • Comisia pentru Munca- Liviu Pop
  • Comisia pentru Cultura - Georgica Severin
  • Comisia pentru invatamant - Ecaterina Andronescu

PNL

  • Comisia Juridica -Tudor Chiariu
  • Comisia Economica - Lucian Iliescu
  • Comisia pentru Aparare - Corneliu Dobritoiu 
  • Comisia pentru Sanatate - Ion Lucian
  • Comisia pentru Regulament - Ioan Ghise

PDL

  • Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor - Gheorghe Flutur
  • Comisia pentru Afaceri Europene - Anca Boagiu

PP-DD

  • Comisia pentru egalitate de sanse - Marian Vasiliev
  • Subcomisia pentru Diaspora - Marian Nicolae

PC

  • Comisia pentru privatizare - Mircea Banias

UDMR

  • Comisia pentru Drepturile Omului- Biro Rozalia

Camera Deputatilor (Comisiile de specialitate in negociere)

PSD

  • Comisia pentru Invatamant - Angel Talvar
  • Comisia pentru Economie - Mihai Tudose
  • Comisia pentru Industrie - Iulian Iancu
  • Comisia pentru Aparare - Ion Mocioalca
  • Comisia pentru Regulament - Nicolae Vasilescu 
  • Comisia pentru Sanatate - Rodica Nassar
  • Comisia SRI - Georgian Pop  

PNL

  • Comisia pentru Buget Finante - Dan Radu Rusanu
  • Comisia de Administratie Marin Almajanu
  • Comisia Afaceri Europene Ovidiu Silaghi
  • Comisia pentru Agriculura Nini Sapunaru
  • Comisia pentru Cultura - Gigel Stirbu
  • Comisia SIE - Mihaita Calimente

PDL

  • Comisia pentru Diaspora - Eugen Tomac
  • Comisia pentru Abuzuri - Mircea Toader 

PP-DD

  • Comisia pentru IT si tehnologia informatiei - Daniel Ojdea
  • Comisia egalitate de sanse - Tudor Ciuhodaru

PC

  • Comisia Juridica - Bogdan Ciuca

UDMR

  • Comisia de Politica Externa - Laszlo Borbely