Primarul democrat-liberal din Cornatelu, Floarea Radulescu, apare pe bannerele electorale din comuna damboviteana atat pe cele ale ARD cat si pe cele ale USL si, dupa caz, indeamna cetatenii sa voteze ''cu inima'' sau cu USL, scrie Agerpres.

''Tot primar PDL voi ramane, indiferent cine va castiga alegerile. Sustin pe cine trebuie'', a spus Floarea Radulescu, fara a dori sa faca alte comentarii.

Conducerea PDL Dambovita a anuntat ca va lua masura excluderii primarilor democrat liberali din judet care au facut campanie USL, insa dupa campania electorala cand se va face o analiza in acest sens.

Candidatii din Colegiul 6 care cuprinde comuna Cornatelu sunt si ei mirati de decizia edilului de a sustine in acelasi timp ARD si USL.

Candidatul ARD din Colegiul 6 Camera Deputatilor, Iancu Caracota, spune ca o masura in legatura cu primarul din Cornatelu trebuie luata de PDL Dambovita.

Candidatul USL din Colegiul 6, Georgica Dumitru, sustine ca Floarea Radulescu a fost pe scena la un miting electoral, alaturi de el, pentru a-l sustine.

''A venit pe scena si s-a exprimat textual ca sustine echipa USL pana la alegerile din decembrie. A spus asta foarte clar. Ca apare pe bannere si cu USL si cu ARD, nu stiu ce sa va spun'', a declarat candidatul USL Georgica Dumitru.