Radioul guvernamental Vocea Rusiei il ataca pe ministrul de Externe, Titus Corlatean, aratind intr-un articol publicat in versiunea sa online ca "pe de o parte, Bucurestiul oficial doreste sa atraga investitori rusi si sa imbunatateasca relatiile cu Rusia, pe de alta parte, in pofida schimbarii guvernului, continua confruntarea in probleme sensibile pentru Moscova". Vocea Rusiei, care face referire la declaratia lui Corlatean legata de deschiderea unui consulat rusesc in Transnistria, scrie ca "Comportamentul ministrului roman de Externe reflecta caracterul duplicitar, devenit deja traditional, al pozitiei elitei politice romanesti fata de relatiile cu Rusia".

Reamintim ca radioul Vocea Rusiei, organ de presa finantat de guvernul de la Moscova, a fost extrem de activ in timpul crizei politice din Romania, dar si ulterior, sustinind demiterea lui Traian Basescu, apropierea de Rusia, indepartarea de NATO/SUA, abandonarea reformelor in justitie, abandonarea proiectului energetic Nabucco in favoarea South Stream (sustinut de Kremlin). Surse oficiale de la Bucuresti sustin ca toate articolele sensibile publicate de Vocea Rusiei au aprobarea Ambasadei Rusiei.

Ce scrie Vocea Rusiei despre Corlatean si guvernul Ponta:

- "Ministrul roman de Externe, Titus Corlatean, in ajunul vizitei vice-premierului rus, Dmitri Rogozin, in Republica Moldova s-a exprimat impotriva deschiderii unui consulat al Federatiei Ruse in Transnistria. Reactia Rusiei a fost imediata. Dmitri Rogozin, referindu-se la declaratia ministrului roman, a scris pe microblog: <>, ceea ce a provocat o avalansa de reactii furioase in presa romana.

- Comportamentul ministrului roman de Externe reflecta caracterul duplicitar, devenit deja traditional, al pozitiei elitei politice romanesti fata de relatiile cu Rusia. Titus Corlatean putea sa-si anunte pozitia pe cai diplomatice, insa a preferat sa o faca in mod public si intr-o forma destul de jignitoare pentru Rusia, intelegand perfect reactia pe care o va provoca. Pe de o parte, Bucurestiul oficial doreste sa atraga investitori rusi si sa imbunatateasca relatiile cu Rusia, pe de alta parte, in pofida schimbarii guvernului, continua confruntarea in probleme sensibile pentru Moscova.

- Poate ca in modul cel mai evident interesele Bucurestiului si Moscovei se ciocnesc in Moldova si Transnistria. In ultimii 20 de ani, o parte a elitei politice romanesti s-a obisnuit sa considere ca aceste teritorii apartin Romaniei, iar <> revolutiei din 2009 si mirajul obtinerii statutului de lider regional a creat o anume iluzie de <>.

- In aceasta situatie, unei parti a elitei politice romanesti ii este greu sa invinga obiceiurile vechi si sa aiba o pozitie normala fata de tentativele incerte ale premierului Victor Ponta de a stabili un dialog cat de cat constructiv cu Moscova. Deseori se creeaza impresia ca aceste incercari sunt sabotate atat din afara, cat si din interiorul guvernului, ceea ce creeaza impresia de dedublare a personalitatii Bucurestiului oficial.

- Este posibil ca asupra Bucurestiului sa aiba o actiune vindecatoare continuarea crizei economice, care il va face sa judece mai pragmatic si va reusi sa goneasca de pe culoarele puterii fantomele Razboiului Rece".