Senatorul PNL Mircea Diaconu, cercetat pentru conflict de interese, a declarat vineri, la Pitesti, ca ziaristii au inteles gresit ca el se retrage din politica, sustinand ca el a spus marti, in fata sediului Parchetului, doar ca nu va mai candida pentru Senat, informeaza Mediafax.

"Nu ma retrag din politica, nu mai vorbiti prostii, scuzati-ma. Ca sunt niste fete reporterite pe colo, pe colo si nu inteleg ce spui, pentru ca trebuie sa stii limba romana exact ca sa pricepi. Dar la dumneavoastra nu admit chestia asta. N-am zis niciodata ca ma retrag din politica, am spus ca nu mai candidez, e o mare diferenta. Pot face politica foarte bine si obligatoriu ca simplu cetatean. Si chiar mai bine", a declarat Diaconu.

"Am spus o data, mai zic o data, nu ma retrag din politica, raman vicepresedinte PNL si cu gura cat sura, cum am fost si pana acuma. [...] De filme si de teatru nu m-am lasat niciodata. In acest interval, de patru ani, am facut vreo cinci filme cred, ceea ce e foarte bine. Am facut un film care se cumeste 'Cu buletinul la Paris', dar amaratul ala pe care il joc eu nu ajunge niciodata la Paris, viseaza sa ajunga si el, n-are bani. Dupa aia, la primavara, mai am inca doua de facut, filme vreau sa spun, dar intre timp plec si la Bruxelles sa joc un spectacol. In noiembrie, pe 27, am foarte multa treaba! Pe de alta parte mai zic o data: nu ma retrag din politica. Asta ca sa n-aiba bucuria unii ca m-am retras", a tinut sa precizeze senatorul PNL.

Intrebat de jurnalisti daca va mai candida in 2016 pentru Parlament, Mircea Diaconu a raspuns: "Nu, nu, nu, nu, nicidecum! Deci acest lucru nu-l mai fac, vorbesc de Parlamentul Romaniei, nu ma mai intereseaza, pur si simplu, fiindca e o zona in mare masura pasiva. Pentru mine, care am alt ritm, eu sunt asa mai vioi, mai iute, mai asa... imi place sa iau o treaba sa depinda de mine si sa o fac pana la capat, oricare ar fi ea, de orice fel, inclusiv... Orice."

Diaconu a precizat, raspunzand unei intrebari, ca deocamdata nu este interesat nici de un post de europarlamentar. "Nu stiu, vedem. Cert e ca nu mai vreau sa candidez la parlamentare. Deocamdata, nu ma mai intereseaza lucrul asta, cred ca voi sau pot fi mai folositor in alte parti, sunt chiar sigur", a spus Mircea Diaconu.

Referitor la cei patru ministri acuzati de incompatibilitate, Mircea Diaconu a spus ca este vorba despre "sapaturile de toamna, sapaturile de primavara". Potrivit senatorului PNL, "sunt patru, sunt loturi, loturi, loturi, loturi. Eu cand am plecat de acolo acum cateva luni, mai in gluma, mai in serios 'atentie c-o sa va ia unul cate unul' . Uite ca n-am avut dreptate si au luat cate mai multi odata".

Mircea Diaconu s-a prezentat marti la sediul Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pentru a fi audiat intr-un dosar in care este acuzat de conflict de interese, ocazie cu care a declarat presei ca "mai sunt trei zile senator, iar in rest am decis sa nu mai candidez si m-am retras din viata asta politica. Asta pentru ca mi-am ales singur demnitatea cea mai importanta, cea de cetatean".