Alianta Romania Dreapta cere demisia premierului Victor Ponta si retragerea din functie a celor patru demnitari acuzati de abuzuri si incompatibilitati, a declarat, vineri, purtatorul de cuvant al campaniei ARD, Traian Ungureanu, citat de Mediafax. El a afirmat, intr-o conferinta de presa, ca trei ministri si secretarul general al Guvernului sunt in fata justitiei dupa o serie de incompatibilitati si abuzuri dovedite de anchete, acestia venind dupa o alta serie de sapte demnitari plecati din Guvern din aceleasi motive.

"Concluzia este ca USL a trecut deja la aplicarea programului de guvernare, adevaratul program de guvernare este: deplapidare pana la capat. Guvernul USL consta intr-o serie de ministri sositi la Guvern la produs in timpul mandatului. Nu e o surpriza, daca capul Guvernului este o persoana dovedita plagiator un mincinos care isi modifica lunar CV-ul, atunci echipa trebuie sa fie la fel", a spus Traian Ungureanu.

Potrivit acestuia, dupa sase luni, lumea "s-a lamurit ca actualul Guvern este cel mai prost din ultimii 20 de ani". Ungureanu l-a intrebat pe Ponta si cine este viitorul ministru care urmeaza sa fie acuzat.

El a mai spus ca este de la sine inteles ca cei patru demnitari, adica Eduard Hellving, Ovidiu Silaghi, Liviu Pop si Dan Mihalache trebuie sa demisioneze, la fel ca Victor Ponta: "Acesti oameni trebuie sa respecte verdictul legal si pana se va face lumina datoria lor ar fi sa se dea la o parte, mai ales ca Victor Ponta a spus ca ministri in stare de incompatibilitate nu vor fi mentinuti. Guvernul are o problema cronica si ar fi bine pentru Romania ca acesti ministri sa se dea la o parte (...) Cerem demisia primului ministru si retragerea celor patru demnitari".

Agentia Nationala de Integritate (ANI) ii acuza de incompatibilitate pe ministrii Eduard Hellvig (Dezvoltare Regionala si Turism), Liviu Pop (Dialog Social) si Ovidiu Silaghi (Transporturi), si pe secretarul general adjunct al guvernului, Dan Mihalache.