Liderul Partidului Noua Republica, Mihail Neamtu, respinge acuzatiile de antisemitism si sustine ca a recitat din poezie "Ridica-te Gheorghe" a lui Radu Gyr, poet si ideolog legionar, pentru a onora "memoria taranilor ucisi de comunisti" si nu pentru a cautiona "aberatiile politice din tineretea" poetului.

Mihail NeamtuFoto: Arhiva personala

"Sub steaua lui David ori sub crucea lui Hristos, mormintele tuturor victimelor totalitarismelor pot fi planse cu decenta si pietate. Negationismele la adresa Holocaustului sau ale Gulagului sunt respingatoare, extremiste si inacceptabile in discursul public al secolului XXI", afirma Mihail Neamtu, intr-un comunicat de presa, dupa ce a fost acuzat de Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului (MCA Romania) de incitare la extremism si de ignorare deliberata a antisemitismului promovat de legionari.

Mihail Neamtu precizeaza ca utilizeaza frecvent in discursul sau politic "o multime de referinte culturale" deoarece este "un om liber, uneori eclectic".

Liderul Noii Republici afirma ca, "pentru a combate pasivitatea mioritica" a citat adeseori exemplul Vitoriei Lipan din capodopera "Baltagul", in conditiile in care "Sadoveanu e un mare prozator" dar, sub raport politic, dupa 1948, "a fost un kulturnic nenorocit, nepasator fata de soarta unor poeti de geniu (precum Lucian Blaga)".

"La fel, Radu Gyr. Pagini memorabile sub raport estetic, dar o biografie indoielnica. In tinerete, omul a fost de-un oportunism jalnic. A sustinut cauza legionara prin anii ¬30, dar - la iesirea din inchisoare - a scris si pentru gazeta comunista "Glasul Patriei". Cu toate acestea strigatul din "Ridica-te Gheorghe, Ridica-te Ioane" razbuna suferinta a sute de mii de plugari si chiaburi inchisi de comunisti pentru un simplu motiv: dragostea de pamant si libertate", explica Mihail Neamtu.

"Cand am recitat "Ridica-te Gheorghe" am vrut sa onorez memoria taranilor ucisi de comunisti, iar nu sa cautionez aberatiile politice din tineretea lui Gyr. Cand am invocat modelul Vitoriei Lipan, am cautat sa elogiez feminitatea demna, iar nu sa sterg cu buretele mizeriile din biografia lui Sadoveanu", adauga Neamtu.

In aceste conditii, Mihail Neamtu considera ca sunt "regretabile" "incercarile de-a cenzura sentimentul curat, empatia, uzul metaforei sau recursul la arta: "E loc pentru emotie in fata unui tablou de Picasso, chiar daca afinitatile idelogice ale pictorului sunt respingatoare. E loc pentru o educatie literara ampla, chiar daca discernamantul politic trebuie exersat cotidian", argumenteaza acesta.

Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului (MCA Romania) il acuza, intr-un comunicat, pe liderul Partidului Noua Republica, Mihail Neamtu, de incitare la extremism si de ignorare deliberata a antisemitismului promovat de legionari.

MCA Romania considera ca lipsa unei delimitari clare a conducerii ARD de "atitudinea si declaratiile domnului Mihail Neamtu echivaleaza cu o aprobare tacita a unor viitoare politici publice vadit antisemite.

La lansarea candidatilor ARD, Neamtu a recitat poezia 'Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane' semnata de Rady Gyr, poet si ideolog legionar, despre care Vlad Solomon a scris recent, intr-un text publicat in Revista 22, ca "sunt personaje care incearca sa musamalizeze rolul (...) in incitarea la crime si violente".