Purtatorul de cuvant al Curtii Europene de Audit, Aidas Palubinskas, a declarat, pentru Mediafax, ca experienta profesionala ca auditor nu este o cerinta obligatorie a Tratatului UE, in cadrul institutiei de la Luxemburg fiind mai multi membri care nu detin in CV aceasta calificare sau experienta. Precizarile vin dupa ce ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a primit aviz negativ la Comisia de Control Bugetar din PE pentru postul de la Curtea Europeana de Audit.

"Pot sa va spun ca sunt mai multi membri care nu au in CV-urile lor experienta profesionala de auditori in cadrul sistemelor din tarile lor. Articolul 286 din Tratat nu stipuleaza obligativitatea pentru o astfel de calificare profesionala, ci spune ca ar trebui sa o aiba sau sa detina o calificare deosebita in domeniu", a declarat Palubinskas.

El a aratat ca statele membre pot propune pentru functiile de membru al Curtii si persoane care nu au o calificare de auditori, insa au lucrat in domenii conexe si au demonstrat rezultate deosebite in aceasta privinta.

Oficialul Curtii Europeana de Conturi a tinut sa precizeze ca institutia sa nu are niciun rol in numirea unui membru al Curtii, propunerile fiind facute de statele membre ale UE, iar decizia apartine Parlamentului European si Consiliului European.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a primit aviz negativ, miercuri seara, la Comisia de Control Bugetar din PE pentru postul de la Curtea Europeana de Audit, el a primit 14 voturi "impotriva" si 12 voturi "pentru".

Europarlamentarul PDL Sebastian Bodu a afirmat miercuri ca nominalizarea lui Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene, pentru ocuparea functiei de membru al Curtii Europene de Conturi, va deschide o noua pagina in incalcarea legislatiei comunitare de catre Romania, de data aceasta a Tratatului de Functionare a Uniunii Europene.

Bodu a aratat ca articolul 286, alineatul 1, din prima parte a Tratalui, prevede ca "membrii Curtii sunt alesi dintre personalitatile care fac parte ori au facut parte, in statul lor, din institutiile de control financiar extern sau care au o calificare deosebita pentru aceasta functie".

"Acesta fiind textul expres al Tratatului, care reprezinta legislatia primara a Uniunii Europene - echivalentul Constitutiei Romaniei, si nu o simpla recomandare - mi-e greu sa inteleg de ce Guvernul incearca sa forteze o derogare de facto de la Tratat prin numirea domnului Leonard Orban", a comentat Bodu. El a aratat ca desi nu a participat la vot, ar fi votat impotriva nominalizarii lui Orban, la fel cum au facut si colegii sai membri ai PPE care au participat la vot.

Printre cei care au votat impotriva lui Orban s-au aflat si europarlamentari romani, cum ar fi Monica Macovei, Traian Ungureanu si Elena Basescu, a declarat europarlamentarul PSD, Catalin Ivan.

"Fiecare a votat liber, probabil ca au votat impotriva, cum as fi votat si eu daca as fi fost, pentru se incalca tratatul. In tratat spune clar ca membrii Curtii de Conturi Europene trebuie sa provina din randul personalitatilor care au lucrat intr-o institutie cu atributiuni de audit financiar extern sau cu experienta relevanta in domeniu. Nu se incadra nici in una, nici in cealalta, imi pare rau (...) N-am nimic cu domnul Orban, dar e ca si cum ai trimite un silvicultor sa fie judecator la Curtea Europeana de Justitie", a explicat Bodu.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, afirma ca activitatea s-a profesionala i-a permis dobandirea unor cunostinte extinse temeinice in domeniul controlului financiar si al managementului fondurilor publice europene, in baza carora poate ocupa postul de la Curtea Europeana de Audit.

"Consider ca activitatea profesionala mi-a permis dobandirea unor cunostinte extinse si temeinice in domeniul controlului financiar si al managementului fondurilor publice europene", afirma Orban, in raspunsurile scrise la intrebarile adresate de membrii Comisiei pentru Control Bugetar a Parlamentului European.

Intrebarile si raspunsurile scrise ale lui Orban au fost publicate, pe site-ul Comisiei pentru Control Bugetar, in proiectul raportului privind audierea sa. Orban a aratat ca aceste cunostinte temeinice extinse le-a dobandit prin exercitarea functiilor pe care le-a avut in ultimul deceniu de negociator-sef al Romaniei privind aderarea tarii la UE, de comisar european in perioada 2007-2010, precum si de ministru al Afacerilor Europene.

Potrivit versiunii oficiale consolidate in limba romana a Tratatului UE, Art.286 alin.1 stipuleaza ca "Membrii Curtii de Conturi sunt alesi dintre personalitatile care fac parte ori au facut parte, in statul lor, din institutiile de control financiar extern sau care au o calificare deosebita pentru aceasta functie. Acestia trebuie sa prezinte toate garantiile de independenta".

Intr-o declaratie facuta miercuri seara, Leonard Orban a aratat ca analizeaza daca e necesara retragerea candidaturii sale pentru functia de la Curtea Europeana de Audit, in conditiile avizului negativ al Comisiei de Control Bugetar a PE.

Votul Comisiei de Control Bugetar este consultativ, procedura de numire a lui Orban in postul de la Curtea Europeana de Conturi presupunand si obtinerea unui vot favorabil de la plenul PE, precum si un aviz al Consiliului European.

In proiectul raportului scris de la audierea sa, publicat pe site-ul Comisiei pentru Control Bugetar, Orban are o intrebare daca isi va retrage candidatura in cazul unui aviz negativ al Parlamentului, iar raspunsul sau este ca va renunta la candidatura.