Senatul a respins initiativa prin care liderii sindicali erau exceptati de la obligatia declararii averilor
Camera Deputatilor respinsese propunerea legislativa, iar Senatul a respins la randul sau initiativa cu 53 de voturi impotriva si trei pentru.
Initiativa legislativa de modificare a Legii 144/2007 privind functionarea Agentiei Nationale de Integritate prevedea excluderea presedintilor, vicepresedintilor, secretarilor si trezorierilor federatiilor si confederatiilor sindicale din categoria persoanelor carora le revine obligatia de declarare a averii si a intereselor.
Propunerea legislativa a fost inaintata de o serie de parlamentari PSD, printre care si senatoarea Ecaterina Andronescu

K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8
Cum pot senatorii sa nu corecteze acea nedreptate? Nu stiu ca in spatele liderilor de sindicat stau milioane de voturi?
S-au capatuit ,s-au aranat penru toata viata imbricii de la sindicat.Limbrici /viermi care prin prazitarea organismelor au dus la moartea gazdei.
sistemul ,,sindical''actual, seamana mai mult cu alt fel de,, organizatie'', dar cu una care sa reprezinte interesele muncitorilor, nu are nici o legatura, doar de ai mai folosi la campanii electorale, si ai prosti in continuare cu salar minim african pe economie si bonuri de masa ca la asistati sociali.