Eurodeputatul Catalin Ivan, liderul delegatiei PSD din Parlamentul European, a acuzat-o miercuri pe Viviane Reding, vicepresedintele Comisiei, ca s-a comportat "exact ca un agent electoral al lui Traian Basescu", argument sustinut inclusiv prin faptul ca aceasta a purtat o haina portocalie la la dezbatera de la Strasbourg.

"Doamna Viviane Reding, am tot respectul pentru dumneavoastra, dar in aceasta vara v-ati comportat exact ca un agent electoral al lui Traian Basescu, ati fost exact ceea ce aratati si astazi cu haina portocalie pe care o imbracati, un membru PDL desavarsit care il sustine neconditionat pe Traian Basescu, dar prin acuzatiile dumneavoastra ati adus prejudicii foarte mari Romaniei, nu numai politice, dar si economice", a spus el, in plenul Parlamentului European.

"Doamna comisar Reding, ma bucur ca sunteti aici in plenul Parlamentului European pentru ca aceasta este institutia care reprezinta direct cetatenii europeni. Aici, daca nu aici unde in alta parte, trebuie sa spuneti de ce votul a 8,4 milioane cetateni europeni nu a contat absolut deloc pentru dumneavoastra in aceasta vara, de ce o regula care nu este valabila nicaieri, in niciun stat membru al UE, a fost impusa de Comisie Romaniei, si aici ma refer la prezenta de 50% la vot, cum a ajuns sa fie puci parlamentar decizia luata de sase din cele sapte grupuri politice care constituie parlamentul national", a mai spus Ivan, adresandu-se reprezentantei CE, in dezbaterea din plenul Parlamentului European despre situatia politica din Romania.

Potrivit eurodeputatului social-democrat, prin atitudinea sa, Viviane Reding a reusit sa "umileasca" un popor intreg, sa calce "in picioare suveranitatea unui stat membru al UE si sa amputeze dreptul unui parlament national de a lua decizii".

"Poate ne explicati si noua astazi cum un referendum, adica votul popular - deciziile Curtii Constitutionale au aratat foarte clar ca acest referendum a fost organizat in conformitate cu Constitutia si legile in vigoare - a devenit peste noapte lovitura de stat. In final, doamna Viviane Reding, vreau sa va felicit pentru ca ati creat un precedent foarte periculos in UE, ati reusit sa impuneti un presedinte de stat intr-un stat membru al UE impotriva vointei propriului popor. Mai sunt inca 26 de state membre ale UE. Este o intrebare pentru colegii din parlament, cand vor avea alegeri, daca se vor putea baza pe sprijinul doamnei Reding, asa cum ne-am bazat noi in aceasta vara", a incheiat Catalin Ivan.

Viviane Reding a declarat, miercuri in plenul PE, ca executivul comunitar, ca gardian al tratatelor UE, are datoria de a veghea si de a se asigura ca principiile statului de drept, echilibrului democratic si independentei justitiei sunt respectate, in conditiile in care la inceputul verii am asistat la o combinatie de actiuni ale autoritatilor romane care au pus sub semnul intrebarii aceste principii.

Reprezentanta CE a spus ca in Romania, in ultimele luni au fost adoptate legi si ordonante de urgenta contra practicilor constitutionale, pentru a impune limitari la adresa Curtii Constitutionale. Ea a adaugat ca presiunile la adresa justitiei - in special la cea a judecatorilor si procurorilor - sunt inacceptabile, indiferent din ce parte a spectrului politic provin.

In interventia sa, Reding a lansat un apel la toate fortele politice din Romania sa profite de actualul context favorabil creat in urma recunoasterii deciziei CCR de invalidare a referendumului din 29 iulie privind demiterea presedintelui Romaniei, recunoscand totusi ca referendumul nu a pus capat crizei politice din Romania