Adrian Nastase critica, intr-un editorial publicat in Jurnalul National, referirea la condamnarea definitiva a unui "fost prim-ministru" in raportul Comisiei Europene privind justitia din Romania si afirma ca a fost condamnat in calitate de presedinte de partid.

"Cu mandrie "se raporteaza", atat in raportul politic, cat si in cel tehnic, ca, in sfarsit, in Romania a fost condamnat definitiv "un fost prim-ministru". Adevarat? Nu! Este o minciuna pentru consum public. Eu am fost condamnat in calitate de presedinte de partid", scrie Adrian Nastase, care in prezent se afla la puscaria Jilava.

"S-a facut aceasta 'smecherie' de catre DNA, mentinuta la instanta, pentru a se evita solicitarea unui 'aviz' din partea parlamentului pentru inceperea urmaririi penale. Nu au aflat, oare, marii 'experti' de la Bruxelles acest lucru, dupa cinci ani de activitate 'intensa' in Romania? De ce nu au mentionat, ca o mare reusita, ca a fost condamnat definitiv un fost presedinte al Fundatiei Europene Titulescu?! Era la fel de adevarat...", comenteaza fostul premier, in amplul intitulat "Despre drone si MCV-uri".

Acesta noteaza ca atunci ca este vorba de el in raportul MCV ca 'tinta', "atat raportul politic cat si cel tehnic vorbesc despre un caz 'emblematic' de coruptie". "Interesant este faptul ca si fostul presedinte suspendat, intr-un interviu, a folosit termenul 'emblematic' in legatura cu condamnarea mea - termen ce nu-i sta in caracter. Nu pot sa nu observ insa 'calitatea' actiunii comune de manipulare a opiniei publice interne si externe, pe acest subiect", comenteaza acesta.

"Tot intre recomandarile din Raport figureaza - nu o sa credeti - 'asumarea angajamentului de a impune sanctiuni disciplinare tuturor membrilor de guvern sau de partid care submineaza credibilitatea judecatorilor sau care exercita presiuni aspra institutiilor judiciare'. Propun, in acest sens, adaugarea unui articol la Legea de functionare a Curtii Constitutionale: 'O decizie a Curtii este corecta daca este in concordanta cu orientarile Comisiei Europene'.

Pedeapsa pentru cei vinovati de criticarea unor astfel de decizii, va fi de doi ani inchisoare cu executare. Daca vor persevera, se vor gasi acasa la ei, droguri sau cartuse...", adauga Adrian Nastase.