Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), un ONG controlat de Dan Voiculescu, a sesizat Parlamentul cu privire la existenta unui conflict intre normele de drept intern si cele comunitare referitoare la cvorum si lipsa unui sistem de recurs efectiv in ceea ce priveste referendumul, anunta Agerpres. FACIAS mai cere Parlamentului sa dispuna suspendarea aplicarii oricaror prevederi interne contrare pana la solutionarea conflictului de drept.

O pozitie similara a fost facuta publica luni, inainte de sedinta Parlamentului, de Ioan Chelaru (PSD), vicepresedinte al Senatului.

"Potrivit recomandarilor Comisiei de la Venetia, cvorumul de participare nu trebuie sa existe intrucat ii asimileaza pe cei care se abtin cu partizanii votului negativ. De asemenea, cvorumul de aprobare trebuie sa lipseasca intrucat existenta acestuia risca sa creeze o situatie politica dificila in cazul cand proiectul este adoptat cu o majoritate simpla, inferioara insa cvorumului (pragului) necesar", sustine FACIAS intr-un comunicat postat pe site-ul propriu si citat de Agerpres.

Reprezentantii fundatiei arata ca, potrivit sistemului de drept romanesc, Curtea Constitutionala nu face parte din sistemul jurisdictional, ci este o institutie separata, reglementata de Constitutie pe acelasi plan cu Parlamentul.

"Prin urmare nu exista un recurs judiciar in ultima instanta, ci doar un singur nivel de control, acela exercitat de Curte", sustine FACIAS, care considera ca, potrivit Codului bunelor practici in materia referendumului al Comisiei de la Venetia, trebuie sa existe un recurs judiciar in ultima instanta.

"Avand in vedere faptul ca in 2006, Consiliul pentru Alegeri Democratice a adoptat recomandarile Comisiei de la Venetia, acestea au dobandit caracter de norma comunitara si sunt obligatorii pentru statele contractante. Prin urmare, Romania are obligatia de a armoniza legislatia interna cu directivele si recomandarile europene", se mai arata in comunicatul FACIAS.