Plenul reunit al celor doua Camere ale Parlamentului pentru citirea deciziei Curtii Constitutionale privind referendumul din 29 iulie se va intruni luni, la ora 15.00. Deputatul PDL Ioan Oltean a declarat, dupa sedinta Birourilor Permanente reunite, ca propunerea PDL ca plenul reunit sa aiba loc vineri a fost respinsa. El a precizat ca s-a decis ca sedinta sa aiba loc luni, la ora 15:00, pentru ca parlamentarii sa aiba timp sa vina in Bucuresti, iar cvorumul de lucru sa fie indeplinit, potrivit Mediafax.

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat, la randul sau, ca luni va avea loc in plen doar o citire a deciziei CCR, iar Parlamentul va lua act de aceasta. Ulterior, decizia se trimite la Monitorul Oficial.

Sedinta de joi a Birourilor Permanente a durat mai putin de 30 de minute.