Europarlamentarul PNL Ramona Manescu a declarat sambata ca USL solicita CSM sa se autosesizeze in cazul incerceptarilor convorbirilor lui Victor Paul Dobre si Ioan Rus, care ar fi fost facute ilegal, mentionand ca in Parlament USL nu va accepta solicitarea Parchetului Inaltei Curti privindu-l pe Dobre, transmite Mediafax.

Manescu a precizat, intr-o conferinta de presa, ca Ioan Rus, in calitatea de ministru de Interne, era membru al CSAT si, potrivit prevederilor legale, ar fi trebuit informat ca ii sunt interceptate convorbirile.

In plus, Manescu a mentionat ca parlamentarii USL nu vor accepta introducerea in dezbatere a solicitarii Parchetului ICCJ in cazul fostului ministru Victor Paul Dobre si nici nu vor vota in favoarea inceperii urmaririi penale acestuia.

"USL constata ca in acest moment se folosesc toate mijloacele de presiune pentru a bloca validarea de catre Curtea Constitutionala a referendumului care l-a demis cu un vot covarsitor al populatiei, de 7,4 milioane de voturi, pe domnul presedinte Traian Basescu", a declarat Ramona Manescu.

"Unul dintre aceste mijloace de presiune pare sa fie astazi Parchetul General, foarte apropiat domnului Traian Basescu si foarte drag presedintelui suspendat, prin sesizarea pe care a adresat-o Parlamentului si publicarea in extenso a convorbirilor telefonice dintre ministri ai Guvernului Romaniei, dintre care unul membru CSAT, si care conform legii ar fi trebuit avertizat asupra inregistrarilor convorbirilor lui", a mai afirmat europarlamentarul PNL.

Manescu a calificat solicitarea Parchetului drept "un abuz" si a mai sustinut ca Romania s-ar fi intors "in anii '50 ai proceselor politice". "Indiferent ce motivatie au insa inregistrarile, publicarea lor este insa o jalnica diversiune stalinista pentru a santaja si denigra institutiile statului", a sustinut Manescu.

"USL solicita CSM sa se autosesizeze urgent in raport cu acest demers al Parchetului General, demers in care Parchetul devine un arbitru politic intr-o criza constitutionala", a declarat europarlamentarul PNL.

In plus, ea a mai precizat ca sesizarea Parchetului adresata Parlamentului in cazul lui Dobre este "o forma de presiune inacceptabila, iar din punctul de vedere al parlamentarilor USL aceasta sesizare nu va fi acceptata in legislativ si cu siguranta nu va fi pusa pe ordinea de zi a legislativului".

Europarlamentarul PNL a sustinut ca solicitarea Parchetului in cazul lui Dobre va fi analizata la nivelul Comisiei juridice, iar in acel moment parlamentarii USL isi vor putea exprima punctul de vedere impotriva solicitarilor formulate de procurori.

Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a cerut Camerei Deputatilor avizul pentru inceperea urmaririi penale a fostului ministru al Administratiei Victor Paul Dobre care alaturi de secretarul de stat Ioan Cabulea au inaintat Curtii Constitutionale o adresa prin care precizau ca MAI nu-si poate asuma numarul de alegatori.