Actualizarea listelor electorale presupune organizarea unui "mini-recensamant". O spune intr-un interviu la RFI ministrul de Interne, Ioan Rus. El precizeaza ca romanii vor fi vizitati acasa de un om al Primariei si ca intreaga procedura va dura "trei secunde". Rus spune ca "La oras va fi mai complicat". Ioan Rus mai spune ca MAI nu a negat niciodata datele, asa cum arata adresa din 2 august catre CCR, ci Ministerul a "evocat doar posibilitatea de a exista si o astfel de situatie" in care pe listele electorale sa existe "un mort sau vreunul care nu are drepturi".

Ioan Rus: Listele electorale pentru referendumul din 29 iulie exista. Dat fiind faptul ca sunt o sumedenie de discutii privitor la exactitatea continuta in aceste liste, in legatura cu care pot fi unele probleme, CC a cerut Guvernului sa dea o lista finala, verificata inca o data. Bun, asta inseamna un mini-recensamant, practic, in Romania, dar sigur fara atatea capitole cat avea recensamantul. Aici e da sau nu, exista sau nu exista cetateanul respectiv.

Autoritatile publice locale, care au de fapt, sarcina legala de a introduce date in bazele de date, Ministerul Administratiei fiind doar administratorul acestora, autoritatile se vor organiza, astfel incat sa facem acest lucru pana in 24 august, de fapt, sa termine ei la nivel local, astfel incat la sfarsitul lunii sa-l putem da CC acest rezultat.

Rep.: E un termen fezabil?

I.R.: (Termenul) mi se pare fezabil, pentru ca autoritatile publice locale au suficiente resurse si le vom sprijini si noi, daca este cazul, cu institutiile descentralizate ale statului, astfel incat sa reusim acest lucru, sa verificam daca sunt morti care figureaza pe listele de vot si nu au fost radiati, daca exista comunicari de la justitie cu cetateni care au drepturile civile suspendate si se mentin totusi pe lista, daca sunt bolnavi care medical sunt scosi de pe liste si totusi exista si alte situatii care eventual in acest moment nu ne dam seama care sunt.

Rep.: Spuneati ca va fi un mini-recensamant. Asta ce inseamna, ca vor merge niste inspectori acasa la oameni?

I.R.: O facem direct pe sectiile de vot. Fiecare sectie de votare are o mie si ceva de persoane. Acolo sunt listele. Nu verificam altceva decat concordanta intre componenta nominala a listei si existenta persoanei fizice. Si va trebui sa mearga... Va trebui luni sau marti o Hotarare de Guvern, prin care imputernicim institutiile descentralizate, primarii, ma rog, cine vom stabili, sa faca acest lucru, da. Numai ca la recensamant sunt o suta de formulare, ca acolo e recensamantul populatiei si locuintelor. O discutie de acest fel acolo dureaza o jumatate de ora, aici dureaza trei secunde.

Rep.: Romanii vor fi obligati sa ofere aceste informatii? Ce se va intampla daca nu vor fi acasa?

I.R.: La nivelul comunitatilor rurale, de exemplu, intrebi vecinul: "ma, Popescu Vasile exista?". "Exista de-adevaratelea". Acolo, daca merg primarul si cativa locuitori de nadejde ai satului, rezolva asta in trei zile, in fiecare sat. La oras va fi mai complicat. O sa vedem. Am cerut tuturor primariilor, prefectilor, pana marti sa ne dea si sugestii si eventuale probleme care ei anticipeaza ca pot aparea, astfel incat sa le putem rezolva.