Doua presedinte de sectii de votare din Iasi au fost demise pentru ca si-au exprimat convingerile politice pe Facebook, scrie presa locala. Este vorba de Cristina Elena Irimia, presedinta sectiei de votare nr. 123, sustinatoare PDL si Alina Usruf de la sectia nr. 545 din Popricani, sustinatoare USL.

Potrivit publicatiei Ziarul de Iasi, Cristina Elena Irimia a fost schimbata sambata din functie in urma unei sesizari facute de PSD, din cauza urmatorului mesaj: "Dragi prieteni de pe Facebook.. am o singura rugaminte pt voi... duminica mergeti in parc, iesiti cu amicii la o bere, mergeti la un gratar, faceti dragoste, numai NU MERGETI LA REFERENDUM....tin sa fac o precizare: ma adresez acelora care au rate in euro, acelora care au muncit pe branci pentru diplomele lor de masterat si doctorat, acelora care se simt jigniti de modul in care ne trateaza, din nou, U. E. dar si acelora care muncesc cinstit, platesc taxe peste taxe la stat pt. ca unii sa stea cu mana intinsa pt ajutorul social (aceasta minunata gaselnita de incurajare a lenei e opera PSD-ului, din perioada tovarasului Iliescu)".

"Mesajul denota o anumita implicare politica a persoanei in cauza care ridica suspiciuni asupra indeplinirii cu impartialitate si corectitudine a atributiilor acesteia in calitate de presedinte al sectiei de votare", se arata intr-un comunicat al BEJ Iasi.

Presedinta celelilalte sectii de votare, Alina Usruf, a fost destituita din functie la cererea PDL deoarece a postat urmatorul mesaj pe Facebook: "Iesi din turma! Mergi la referendum. Voteaza DA, ca sa il dam afara de la Cotroceni", scrie ziarul Ora de Iasi.