Prim-vicepresedintele democrat-liberal Cezar Preda a sustinut, marti, intr-o conferinta de presa, ca reactiile liderilor USL la decizia PDL de neparticipare la referendumul din 29 iulie reprezinta "o ipocrizie fara margini", in conditiile in care Ion Iliescu, Dan Voiculescu si Adrian Nastase au cerut romanilor sa nu partice la referendumuri, in trecut, relateaza Agerpres.

"In ceea ce priveste reactiile la decizia Partidului Democrat Liberal vedem o ipocrizie fara margini a politicienilor care ocupa spatiul politic romanesc de 20 de ani. Intai as putea sa va spun ca este o reactie de frica ca romanii nu vor valida initiativa celor 256 de parlamentari", a declarat prim-vicepresedintele PDL.

Cezar Preda a amintit in acest context o declaratie facuta de fostul presedinte Ion Iliescu: "Ce spune Ion Iliescu pe 30 octombrie 2007 la referendumul asupra modului la care-si aleg romanii parlamentarii: 'Eu personal nu voi vota la referendum. Asta o spun de pe acum. Si indemn chiar la boicotarea acestuia pentru ca vreau sa ne concentram atentia asupra alegerilor pentru Parlamentul European care sunt foarte importante pentru ca ne consacra statutul de tara membra a UE'. Domnule Iliescu si acum e mai importanta pentru romani stabilitatea si mai putin mofturile si pofta domnului Antonescu si domnului Voiculescu", a comentat prim-vicepresedintele PDL.

Preda a amintit si o declaratie din 2007 a fostului premier Calin Popescu-Tariceanu.

"Ce spunea domnul Tariceanu in data de 16 februarie 2007 vizavi de acest referendum pentru alegerea parlamentarilor: 'Totul se poate narui in mai putin de trei luni, daca intreaga clasa politica, incepand cu Traian Basescu, are impresia ca orice altceva este mai important decat alegerile pentru Parlamentul European'. Domnule Tariceanu putem spune astazi asa: totul se poate narui in mai putin de trei luni daca intreaga clasa politica, incepand cu Antonescu, Ponta, Voiculescu, are impresia ca orice altceva este mai important decat stabilitatea ei si iesirea din criza", a afirmat liderul democrat-liberal.

Cezar Preda a mentionat totodata o declaratie a lui Dan Voiculescu din acelasi an, 2007. "Domnul Voiculescu spunea asa in 25 noiembrie 2007: 'Eu nu merg la acest referendum pentru nu are rost. Avem deja o lege a votului nominal, e un referendum fara rost'. Domnule Voiculescu, astazi putem spune asa: astazi nu mergem la referendum pentru ca nu are rost. Avem deja un presedinte. E un referendum fara rost", a continuat Preda.

El a reprodus si o declaratie din 2007 a lui Adrian Nastase. "La referendumul lui Basescu nu ma duc. Astazi este valabila urmatoarea propozitie: la referendumul lui Voiculescu nu ne ducem", a adaugat prim-vicepresedintele democrat-liberal.

Cezar Preda a adaugat, in acest context, ca politicienii romani uita foarte repede ce au spus in urma cu nu mai mult de cinci ani.

"PDL astazi si-a exprimat optiunea: nu doreste sa legitimeze acest referendum inutil, pentru ca el nu este impotriva presedintelui Romaniei, ci este pur si simplu dorinta de a pune mana pe institutiile statului a domnului Antonescu, Ponta si Voiculescu", a adaugat prim-vicepresedintele PDL.

Acesta a precizat totodata ca Partidul Democrat Liberal a decis sa nu mai participe prin reprezentantii sai la emisiunile Antena 3.