Secretariatul General al Guvernului a informat ca in cursul zilei de marti a primit, pentru publicare in Monitorul Oficial, o singura hotarare a Curtii Constitutionale, cu privire la interimatul lui Crin Antonescu, se arata intr-un comunicat transmis de Biroul de presa al Guvernului. Alte 5 hotarari si decizii ale CCR, dintre care trei au fost pronuntate luni si doua marti, nu au fost transmise catre Secretariatul General al Guvernului. Un reprezent al CCR a precizat pentru HotNews.ro ca a fost trimisa la Monitorul Oficial doar hotararea legata de interimatul lui Crin Antonescu.

Comunicatul integral al Secretariatului General al Guvernului:

In legatura cu afirmatiile calomnioase facute de domnul deputat Cezar Preda in ziua de 10 iulie 2012 in cadrul unei conferinte de presa a Partidului Democrat Liberal, Secretariatul General al Guvernului face urmatoarele precizari: Curtea Constitutionala a Romaniei a informat opinia publica in legatura cu sase decizii si hotarari, dintre care patru au fost pronuntate in data de 9 iulie 2012 si doua pronuntate in data de 10 iulie 2012.

Dintre toate aceste decizii si hotarari, a fost transmisa, in conditiile legii, la Secretariatul General al Guvernului, pentru a fi publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, o singura hotarare, respectiv Hotararea Curtii Constitutionale nr. 1 din 9 iulie 2012 privind constatarea imprejurarilor care justifica interimatul in exercitarea functiei de Presedinte al Romaniei.

Aceasta hotarare a fost transmisa in cursul zilei de astazi, 10 iulie 2012, la Monitorul Oficial al Romaniei, care a publicat-o in editia nr. 467/10 iulie 2012.

Pana astazi, 10 iulie 2012, orele 19:00, Curtea Constitutionala nu a mai transmis la Secretariatul General al Guvernului, pentru a fi publicate in Monitorul Oficial, niciuna dintre celelalte cinci decizii si hotarari mentionate mai sus.

In conformitate cu dispozitiile legale, Secretariatul General al Guvernului va transmite Monitorului Oficial toate deciziile si hotararile Curtii Constitutionale in discutie, de indata ce vor fi primite pentru a fi publicate.

Atragem atentia domnului deputat Cezar Preda sa nu mai foloseasca in campania electorala informatii neadevarate ori date false si sa nu mai implice organismele tehnico-administrative ale statului in lupta politica.

In situatia in care va continua aceasta practica, ne vom adresa institutiilor statului pentru adoptarea masurilor legale ce se impun.

Prim-vicepresedintele PDL, Cezar Preda, a anuntat ca PDL depune in cursul zilei de marti plangere penala impotriva secretarului general al Guvernului Ponta si impotriva directorului Monitorului Oficial invocand faptul ca decizia Curtii Constitutionale de luni, prin care restrangerea atributiilor CCR a fost declarata neconstitutionala, nu a fost publicata in Monitorul Oficial impiedicand astfel desfasurarea normala a activitatii Curtii.