Purtatorul de cuvant al lui Traian Basescu, Bogdan Oprea, a demisionat marti, seful statului acceptand decizia acestuia, anunta Agerpres, citand surse oficiale. Bogdan Oprea il va ajuta pe presedintele suspendat in campania electorala pentru referendumul de pe 29 iulie, potrivit acelorasi surse.

Bogdan Oprea era purtator de cuvant al presedintelui Romaniei din luna mai. Anterior, el a fost purtator de cuvant al Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, in mandatul de ministru al Elenei Udrea.