Ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein, a declarat miercuri ca din cazul in care suspendarea presedintelui Traian Basescu se face intr-un mod ce ar putea fi considerat "manipulator sau prin incalcarea Constitutiei, ar putea avea un efect foarte serios asupra felului in care Romania este perceputa", potrivit Agerpres.

"Este o chestiune foarte serioasa sa suspenzi un oficial ales. Dar se poate intampla. Iar in anumite circumstante chiar trebuie sa se intample. In Statele Unite au existat trei incercari in acest sens, niciuna nu a reusit. Asta nu inseamna ca nu exista circumstante in care ar trebui sa se intample. Ar putea fi cazul si aici. Dar nu sunt un expert si nu pledez intr-un fel sau altul. Dar un lucru va pot spune cu certitudine. Daca se face intr-un mod care ar putea fi considerat manipulator sau prin incalcarea Legii fundamentale sau prin nerespectarea unor reguli pentru ca oamenii sunt nemultumiti de tot acest proces asta ar putea avea un efect foarte serios asupra modului in care sunteti perceputi de catre organizatiile internationale, de SUA dar si de catre pietele financiare care sunt importante pentru voi. Acest lucru va fi judecat de oameni din afara Romaniei intr-un mod care nu va putea fi influentat de romani. E important si ce se intampla in timpul perioadei de suspendare", a declarat ambasadorul SUA.

El a mai aratat, referitor la Ordonanta privind CCR adoptata de Guvern, ca trebuie vazut daca acest act normativ este constitutional: "Nu voi intra in detalii cum va trebui sa faceti pentru ca nu sunt jurist roman. Trebuie vazut daca aceasta Ordonanta este constitutionala. Cred ca este foarte important acest aspect, dar eu nu sunt un expert in ceea ce priveste Constitutia Romaniei", a mai afirmat oficialul american.

Guvernul a adoptat o ordonanta care anuleaza prerogativele Curtii Constitutionale de a se pronunta cu privire la hotararile Legislativului, a anuntat miercuri ministrul pentru relatia cu Parlamentul, Mircea Dusa.