Premierul Victor Ponta a declarat, marti, ca va pune la dispozitia DNA toate documentele din care rezulta prejudicierea Guvernului, ca principal actionar al Hidroelectrica, el precizand ca se refera la contractele prelungite in perioada mandatului lui Adriean Videanu "O sa pun la dispozitia DNA - si o sa punem - in perioada imediat urmatoare toate documentele din care rezulta prejudicierea Guvernului Romaniei ca principal actionar al Hidroelectrica prin acele contacte bilaterale si sunt convins ca Justitia - eu nu pot sa merg dincolo de asta - nu se va da in laturi din a ne spune cine e vinovat", a afirmat Ponta.

El a precizat ca se refera la contractele semnate de Hidroelectrica in perioada mandatelor unor ministri si prelungite in perioada mandatului lui Videanu.

"Cand Videanu a pierdut si Videle, cred ca o sa suporte si problema cu contractele bilaterale. Dar nu poti sa spui ca ai fost ministru si ca nu stii ce s-a intamplat daca in mandatul tau s-au prelungit pana in 2018 toate contractele cu baietii destepti? Cred ca nici macar Adriean Videanu nu-l crede pe Adriean Videnau cand spune chestia asta", a incheiat Victor Ponta.