Liderul grupului PNL din Camera Deputatilor, Calin Popescu Tariceanu, a declarat joi, intr-o conferinta de presa, la Alba Iulia, ca suspendarea presedintelui Traian Basescu nu este, in momentul de fata, o problema de actualitate deoarece nu se afla printre prioritatile de pe agenda populatiei, relateaza Mediafax.

Calin Popescu Tariceanua a spus ca Guvernul Ponta face bine ca se concentreaza pe punctele care sunt pe agenda populatiei, adaugand ca, din punctul sau de vedere, suspendarea presedintelui nu face parte acum din primele cinci puncte de interes pe agenda populatiei.

"Eu cred ca Guvernul actual face bine sa se concentreze pe punctele care sunt pe agenda populatiei. Ca atare, astazi daca ma intrebati suspendarea presedintelui nu cred ca face parte din primele cinci puncte de interes pe agenda populatiei, dar daca presedintele nu va intelege sa-si respecte strict atributiile constitutionale si legale si va incerca sa intre in alte zone, asa cum s-a obisnuit de fapt in perioada prim-ministeriatului Boc, cand juca si functia de prim-ministru, atunci sigur problema suspendarii poate sa devina o problema de actualitate. Dar in momentul de fata, astazi eu nu cred ca este o problema", a spus Tariceanu.

Liderul grupului PNL din Camera Deputatilor, Calin Popescu Tariceanu, s-a intalnit, joi, in judetul Alba, cu liderii locali ai USL.

Tariceanu a participat si la o actiune electorala la Blaj, organizata pentru a sprijini candidatii USL la alegerile locale.