PDL ii solicita premierului Victor Ponta sa il demita pe ministrul Culturii, Mircea Diaconu, avand in vedere extinderea urmaririi penale de catre Parchet in cazul acestuia, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, europarlamentarul PDL Cristian Preda, aratand ca acest lucru ar fi necesar pentru a nu exista suspiciuni asupra echipei guvernamentale.

"PDL solicita primului-ministru demiterea ministrului Culturii pentru ca ministrul in functie a aflat ieri ca va fi extinsa ancheta penala in ceea ce-l priveste. PDL solicita primului-ministru sa-l demita pe ministrul Culturii, astfel incat sa nu mai avem o echipa asupra caruia sa planeze suspiciuni", a precizat Cristian Preda, potrivit Mediafax.

El a aratat ca legea este lege pentru toata lumea si a mentionat faptul ca la nivelul Guvernului a existat o problema de "constructie" prin faptul ca exista deja un numar de ministri care au fost demisi din cauza unor acuzatii.

Cristian Preda a vorbit despre "numirile problematice" din Guvern, aratand ca presa a evocat numirea unor fini ai lui Victor Ponta in diverse functii.

"Presa a evocat ieri numirea domnului Claudiu Preoteasa, un fin al primului-ministru, iar la Ministerul de Externe domnul Cazanciuc a fost reconfirmat ca secretar general, care se afla in aceeasi generatie cu domnul prim-ministru. Cred ca intr-o situatie de criza nu e vreme pentru personalizarea relatiilor, pentru a crea posturi si cumetrii politice", a adaugat Preda.

El a apreciat ca "singura persoana pe care nu o cunoaste" Victor Ponta este Adrian Grajdan, fostul sef al ISC.

"Cerem in mod explicit sa ne spuna adevarul domnul Ponta, si anume cine l-a recomandat pe domnul Grajdan. Vrem tot adevarul despre aceasta istorie. Deci, vrem sa-l demita pe ministrul Culturii si sa ne spuna tot adevarul despre Grajdan", a adaugat Cristian Preda.

Procurorii Parchetului instantei supreme au extins cercetarile vizand conflictul de interese in care s-ar fi aflat ministrul Culturii, Mircea Diaconu, si au inceput urmarirea penala impotriva sa pentru ca, in calitate de director la Teatrul Nottara, si-a ajutat sotia sa primeasca anumite contracte.