Toti consilierii si secretarii de stat din aparatul de lucru al premierului demis Mihai Razvan Ungureanu demisioneaza din functie, urmand sa elibereze posturile pana la instalarea noului Guvern, au declarat, joi, pentru Mediafax, surse oficiale. Ioana Muntean, secretar de stat la SGG si fost purtator de cuvant al premierului Emil Boc, a confirmat pentru HotNews.ro ca si-a depus demisia.

"S-a considerat ca asa este normal, ca toti consilierii si secretarii de stat din aparatul de lucru al prim-ministrului Ungureanu sa demisioneze si sa elibereze posturile pana la sosirea la Palatul Victoria a premierului desemnat Victor Ponta", au aratat sursele citate.

Andreea-Paul Vass a anuntat deja ca i-a cerut, joi, lui Mihai Razvan Ungureanu eliberarea din functia de consilier de stat pe probleme economice.

Majoritatea consilierilor si secretarilor de stat din aparatul de lucru al premierului lucreaza in Palatul Victoria din mandatul fostului prim-ministru Emil Boc, la care se adauga si consilieri numiti personal de Mihai Razvan Ungureanu.