"Am stat si ne-am gandit impreuna (n.r. Victor Ponta, Crin Antonescu): minuni intr-adevar nu se pot face. Situatia tarii si a Europei este foarte dificila. Nu, nu o sa putem sa dublam toate pensiile si salariile in sase luni, nu vom putea face mii de kilometri de autostrada in sase luni, nu o sa putem sa reparam toate spitalele si toate scolile in sase luni. Nu se pot face aceste lucruri si nici nu o sa le promitem, fiindca nu vreau sa mai facem promisiuni de care nu ne putem tine. Lumea s-a saturat de promisiuni si de minciuni si caderea de ieri (n.r. vineri) a Guvernului este rezultatul direct al mult prea multor promisiuni si minciuni de care oamenii s-au saturat", a declarat premierul desemnat Victor Ponta sambata, la lansarea candidatilor USL Bistrita-Nasaud, informeaza Mediafax.

Victor Ponta a declarat, in fata celor prezenti la Sala Polivalenta din Bistrita pentru lansarea candidatilor USL la alegerile locale, ca a discutat mult cu liderul PNL, Crin Antonescu, despre preluarea guvernarii in acest moment si ca isi va asuma un eventual esec: "daca lucrurile vor merge bine, este meritul tuturor, daca vom merge prost, este din cauza noastra, bineinteles. Dar asa este corect pentru un lider, sa isi asume aceste lucruri", a spus liderul social-democrat.

Victor Ponta a precizat ca, in pofida perioadei scurte pana la alegerile generale, se pot face alte lucruri, inca din prima zi de guvernare USL.

"Sunt lucruri pe care le putem face incepand din 7 mai, din ziua in care sper ca Parlamentul sa investeasca noul Guvern cu increderea sa. Putem din prima zi sa respectam legile acestei tari. Se poate face din prima zi. Putem, din prima zi, sa ne cerem noi iertare, desi nu noi am gresit, fata de cei mai amarati oameni din aceasta tara, pensionarii carora statul le-a furat. Asta se poate face. Putem, din prima zi, sa spunem primarilor buni ca nu trebuie sa stea doi ani ca sa-i semneze ministrul Dezvoltarii Regionale utilizarea unor fonduri europene pentru binele comunitatii", a declarat Victor Ponta.

Potrivit premierului desemnat, "din prima zi pot sa spun ca ce mie nu imi place nu o sa-i fac nici altuia. Nu mi-a placut si nu a fost corect ca banii nostri, ai tuturor, din bugetul Romaniei, din fondul de rezerva al primului ministru, sa se duca numai la presedintii, la primarii si la afacerile PDL. Nu! Banii Romaniei trebuie folositi pentru toti cetatenii Romaniei, pentru toate consiliile judetene, pentru toti primarii acestei tari, indiferent daca sunt de la USL sau de la alt partid, atat timp cat au votul comunitatilor. Asta pot sa fac din prima zi", scrie Mediafax.