Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, pentru Gandul, ca Victor Ponta ar gresi daca ar accepta functia de premier, in cazul in care motiunea de cenzura a USL este adoptata in Parlament.

"Nu sunt favorabil unei asemenea chestiuni, ca Victor Ponta sa accepte o nominalizare la functia de premier. S-ar impune un Guvern tranzitoriu pentru o perioada scurta, format din oameni independenti, cunoscuti, cu o anumita pregatire, care sa se ocupe exclusiv de pregatirea alegerilor asa cum a fost in '91 cu guvernul Stolojan", sustine Iliescu.

El precizeaza ca nu se poate vorbi de fuga de responsabilitate a USL in acest caz.

"De ce este frica de responsabilitate? Aud asemenea interpretari, este aberant. Sunt nascociri, sunt diabolice. Asta e fuga de raspundere? Cred ca USL trebuie sa vina la putere dupa alegeri care sa-i dea o pozitie solida in Parlament sa poate sa-si asume raspunderea innoirii tarii", a subliniat presedintele de onoare al PSD.

Iliescu a adaugat ca a remarcat in ultima perioada ca Victor Ponta este impins sa accepte functia de premier daca motiunea de cenzura a USL este adoptata in Parlament. Printre cei care au declarat ca USL trebuie sa 'reclame functia de premier' pentru Victor Ponta a fost liderul PNL, Crin Antonescu.

"Vad ca unii il imping din spate pe Victor Ponta sa faca acest pas. Eu cred ca ar fi un pas gresit. Nu este nevoie de asa ceva. Nu vreau sa judec pe nimeni, dar mi se par necugetate asemenea pareri".

Presedintele de onoare al PSD sustine ca nu se poate discuta acum despre suspendarea presedintelui Basescu, chiar daca USL va obtine majoritatea in Parlament, deoarece sunt alte urgente: alegerile locale si parlamentare. Potrivit fostului presedinte subiectul poate fi deschis dupa alegerile parlamentare.

Despre premierul Ungureanu, Ion Iliescu are o parere buna, dar crede ca ii lipseste experienta politica. "Ungureanu este un om cu multe calitati, cu pregatire solida, cu deschideri intelectuale, dar asta nu-i suficient. Ii lipseste fara indoiala experienta politica pentru misiuni de mare responsabilitate si pentru perioade atat de dificile."