Lucian Iliescu, Sulfina Barbu si Cristian Atanasoaei au fost anuntati, joi, drept candidatii PDL la sectoarele 2, 4 si 5, de catre presedintele organizatiei democrat-liberale din Capitala, Elena Udrea, informeaza Mediafax.

Udrea a mentionat ca Lucian Iliescu este in prezent directorul Salii Palatului si se afla la al doilea mandat de consilier local. "Este un om tanar, cu viziune asupra administratiei", a spus Udrea referitor la candidatul PDL pentru primaria Sectorului 2.

In ceea ce o priveste pe Sulfina Barbu, candidatul PDL pentru primaria Sectorului 4, Elena Udrea a spus ca aceasta a fost unul dintre cei mai buni ministri. "Sulfina Barbu a demonstrat competenta, buna credinta, eficienta, este o femeie bataioasa, curajoasa, care duce la bun sfarsit ceea ce si-a propus", a mentionat liderul PDL Bucuresti.

Udrea a spus despre Mihai Cristian Atanasoaei - fostul prefect al Capitalei, candidatul pentru primaria Sectorului 5 - ca este "un om cu expertiza extraordinara", ca s-a aflat permanent in parteneriat cu autoritatile publice din Bucuresti, ca are experinta in munca de jurist pentru ca este notar public si ca in 2008 a castigat un mandat de deputat, pe care l-a pierdut "din cauza legii proaste" de atunci. "Sectorul 5 merita mai mult decat a avut in ultimii 12 ani, iar Mihai Cristian Atanasoaei este solutia ca Sectorul 5 sa ajunga in Bucuresti si nu in afara lui, asa cum este acum", a sustinut Udrea.

Lista completa a candidatilor PDL:

  • Primaria generala - Silviu Prigoana
  • Sector 1 - Teodor Paleologu
  • Sector 2 - Lucian Iliescu
  • Sector 3 - Liviu Negoita
  • Sector 4 - Sulfina Barbu
  • Sector 5 - Cristian Atanasoaei
  • Sector 6 - Cristian Poteras