Comisia parlamentara pentru modificarea legii electorale a propus miercuri ca viitoarele alegeri sa se desfasoare prin vot mixt - o parte dintre parlamentari sa fie alesi uninominal, o parte pe liste. Desi inaintea sedintei atat reprezentantii PDL, cat si cei ai USL au anuntat ca sustin varianta votului uninominal pur, in dezbaterile de la comisie au decis un sistem de vot mixt. Potrivit presedintelui comisiei, Sulfina Barbu decizia a fost luata prin consens, cu unanimitate de voturi.

Camera DeputatilorFoto: Agerpres

"Grupurile parlamentare au adoptat, prin consens, un sistem de vot, o propunere de sistem de vot mixt, jumatate din colegii sa fie votate uninominal majoritar si jumatate sa fie votate pe o lista de compensare pe care vom vedea cu ce propunere vine AEP (...) au fost supuse la vot sistemul actual, nu a intrunit numarul de voturi, a fost supus la vot un sistem uninominal majoritar pentru tot teritoriul Romaniei, nu a intrunit numarul de voturi, am supus la vot si un sistem de liste, nici acesta nu a intrunit numarul de voturi. Singurul sistem care a intrunit numarul de voturi pentru care a fost chiar consens, au fost 13 voturi, a fost un sistem mixt, este primul pas spre vot uninominal majoritar", a explicat Barbu la finalul sedintei.

Propunerea care a intrunit consensul Comisiei consta intr-un sistem de vot mixt, prin care se aloca jumatate din mandatele parlamentare pe colegii uninominale si diferenta de mandate pe un sistem de compensare.

Potrivit presedintelui comisiei, Autoritatea Electorala Permanenta si Ministerul Administratiei si Internelor vor prezenta in sedinta de saptamana viitoare o propunere legislativa care sa respecte principiile asumate de Comisie.

Reprezentantii PDL si cei ai USL sustin ca au sustinut in comisie votul uninominal pur, dar ca UDMR si reprezentantii minoritatilor au respins aceasta varianta de sistem electoral.

"Nici UDMR-ul si nici minoritatile nu au fost de acord cu un astfel de sistem electoral, este punctul lor de vedere, pe care si l-au asumat si categoric avem doua grupuri parlamentare, cu trei reprezentanti, deci nu avem cum sa adoptam o hotarare fara voturile lor (...) Decat sa ramanem cu sistemul actual sau sa ne intoarcem la sistemul pe lista, este un compromis acceptabil daca reusim sa adoptam un astfel de sistem", a explicat Barbu.

Ilie Sarbu, PSD: "Am stabilit de la inceput ca va trebui sa avem consens, sau cel putin 11 voturi. La incercarea noastra de a sustine propriile proiecte cred ca votul a fost doar de 6 sau 7, asa ca nu aveam nicio sansa. Legat de sistemul mixt german am avut si noi unele discutii, stiti ca a fost lansat si de catre unii dintre colegii nostri, acum urmeaza detaliile. Ne vom pronunta dupa ce vom vedea proiectul cu care o sa vina Autoritatea Electorala Permanenta".

In ceea ce priveste reducerea numarului de parlamentari nu s-a decis nimic, urmand ca saptamana viitoare sa se discute la comisie, in functie de negocierile dintre Putere si Opozitie.

"Acest numar de parlamentari va fi comunicat saptamana viitoare, nu pot sa va spun acum precis fara sa avem numarul de colegii stabilite, fara sa avem exact numarul care se compenseaza pe o lista. Vorbim de un numar mai mic de parlamentari, dar saptamana viitoare vom sti care este acel numar", a mai spus Barbu.

Ce inseamna sistemul de vot mixt. Daca la alegerile parlamentare din noiembrie s-ar aplica un sistem de vot mixt procedura ar arata astfel: candidatul care a obtinut cel mai mare numar de voturi obtine si mandatul de parlamentar, candidatii care nu a castigat in competitia directa vor fi numiti de catre partide pe sistemul de liste. Mai exact, in functie de voturile obtinute, partidele obtin un procentaj care se va calcula la nivel natonal. In functie de procentajul obtinut se vor redistribui mandatele.

La negocierile cu partenerii din Coalitie din 2011, PDL a obtinut o varianta de compensare in sensul in care doua treimi dintre parlamentari sa fie alesi in mod direct, iar o treime pe lista. Democrat-liberalii nu au reusit sa obtina un Parlament unicameral ci doar o reducere a numarului de senatori si deputati.

Astfel, in negocierea cu UDMR s-a decis ca din Camera Deputatilor sa faca parte 300 de alesi, iar din Senat, 89-91, cate doi pentru fiecare judet si fiecare sector al Capitalei. Dupa ce presedintele Traian Basescu a criticat dur varianta legii electorale PDL-UDMR, democrat liberalii au anuntat ca amana discutiile pentru 2012.

Presedintele Comisiei de Cod electoral, Sulfina Barbu, a declarat inaintea sedintei comisiei ca PDL sustine reducerea numarului de parlamentari, votul uninominal si mentinerea pragului electoral de 5%. La fel si Opozitia, prin vocea senatorului PNL, Puiu Hasotti care, a precizat ca in continuare USL isi mentine pozitia de a sustine votul uninominal pur, reducerea numarului de parlamentari dar si interzicerea migratiei politice.

Pe 26 martie USL a solicitat, prin vocea lui Victor Ponta, comisie parlamentara Putere-Opozitie care sa modifice Legea electorala, cerand un vot uninominal pe sistem britanic, un numar de 318 parlamentari si rezolvarea problemelor legate de alesii-penali si de traseisti."Am hotarat astazi sa adresam celor aflati la Putere o solicitare de a forma un grup de lucru Putere-Opozitie asa cum s-a format si in 2007-2008 pentru a elabora cat mai rapid o noua lege electorala privind modul in care se desemneaza candidatii pentru Senat si Camera Deputatilor, numarul acestora - dupa cum stiti exista o propunere USL in acest sens si o propunere a presedintelui Basescu mai veche - , responsabilitatea parlamentarilor in situatii de genul celei Boldea", a declarat Ponta.

Pe 27 martie plenul reunit al Camerei Deputatilor si Senatului a aprobat in unanimitate, infiintarea comisiei parlamentare pentru modificarea Legii electorale formata din 13 membrii. Comisia are ca termen data de 30 aprilie pentru a elabora legea pentru alegerea Camerei Deputatilor si Senatului

Componenta comisiei este urmatoarea:

PDL presedinte Sulfina Barbu

membru Staicu Florian

PSD - vicepresedinte Valeriu Zgonea

membru Ilie Sarbu

membru Mircea Dusa

PNL - vicepresedinte Puiu Hasotti

membru Paul Victor Dobre

membru Mihai Voicu

UDMR - secretar Marton Arpad

membru Cseke Attila

UNPR - secretar Eugen Nicolicea

membru Serban Mihailescu

Minoritati - membru Varujan Pambuccian

Istoria votului uninominal - cum s-au pozitionat PDL, PSD, PNL si UDMR

De-a lungul ultimilor trei ani, la nivel declarativ, atat Puterea cat si Opozitia au sustinut reducerea numarului de parlamentari si votul uninominal si au depus proiecte de lege in acest sens insa nu s-a concretizat nimic. Reluarea dezbaterilor pe introducerea votului uninominal si reducerea numarului de mandate a fost primit fara prea mare entuziasm de reprezentantii puterii.

Potrivit surselor HotNews.ro, democrat liberalii au dezbatut in interiorul partidului avantajele si dezavantajele introducerii unui sistem uninominal pur. In cadrul discutiilor s-au conturat doua pozitii. O parte din democrat liberali, la presiunea liderilor din teritoriu, au pledat pentru mentinerea actualului sistem electoral pentru ca exista riscul ca alegerea uninominala sa le diminueze sansele semnificativ.

Sursele citate sustin ca cea de-a doua pozitie discutata si sustinuta de o parte din democrat liberali ar fi reluarea temei de revizuire a Constitutiei si reducerea numarului de parlamentari ca principal mesaj in campania electorala, fapt care le-ar putea readuce simpatia electoratului.

De partea cealalta, partenerii de Coalitie - UDMR-ul nu a fost niciodata de acord cu votul uninominal si reducerea numarului de mandate.

Si PSD s-a inscris pe aceiasi linie. In ultimii doi ani social democratii au fost direct interesat de sistemul mixt, chiar daca la nivel oficial a evitat sa se pronunte in acest sens, din cauza aliantei cu PNL. In timp ce liberalii au respins din start votul mixt, pledand pentru un vot uninominal pur, Adrian Nastase si Victor Ponta pledau inca din 2010 pentru prima varianta.

Presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, sustinea deschis ca se impune revenirea la votul pe liste pentru Parlament, deoarece votul uniominal i-a favorizat "pe cei cu parale"

noiembrie 2010 La o dezbatere organizata de Asociatia PRO Democratia, reprezentantii PSD si UDMR pledau pentru modificarea legii electorale si trecerea de la sistemul de vot uninominal cu reprezentare proportionala, in vigoare astazi, la sistemul mixt, adica uninominal cu compensare pe lista de partid. PNL imbratiseaza azi sistemul refuzat in 2008: uninominal majoritar in doua tururi.

Lista de compensare de care vorbea Marton Arpad este absolut esentiala. Ne indreptam mai curand spre un sistem mixt, care sa asigure prin acest mecanism de vot uninominal, dar compensat cu lista nationala (...) Nu ne putem intoarce la vot pe lista fara oprobiul opiniei publice. Varianta oarecum acceptata va fi acest sistem mixt, de vot compensatoriu pe lista", sustinea Nastase.

Singurii care au sustinut votul uninominal pur au fost liberalii.

Citeste si: