Senatul a adoptat tacit, marti, propunerea legislativa potrivit careia asistenta medicala acordata in cazuri de intoxicatie etilica acuta se suporta in proportie de 30% de catre asigurat, informeaza Agerpres.

Potrivit propunerii de lege pentru modificarea si completarea art. 237 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, initiata de deputatii Tudor Ciuhodaru si Mircia Giurgiu, in cazul in care asiguratul nu achita suma care ii revine, atunci acesta are obligatia de a efectua 50 de ore de munca in folosul comunitatii.

In expunerea de motive a proiectului de lege se precizeaza faptul ca tratarea cazurilor de etilism acut in urma intoxicatiilor cu alcool implica costuri ridicate pentru unitatile sanitare si "nu este firesc ca aceste costuri sa fie suportate in intregime din fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, atat timp cat pacientii consuma alcool si repetat se prezinta la unitatile sanitare pentru asistenta medicala, care in prezent este gratuita pentru acestia".

Propunerea legislativa a primit un raport de respingere din partea senatorilor din Comisia pentru sanatate, pe motiv ca initiativa nu face referire si la acele cazuri de intoxicatie etilica involuntare, care "nu presupun culpa persoanei in cauza".

Senatul a adoptat propunerea de lege in forma initiatorului, aceasta urmand sa fie transmisa Camerei Deputatilor, care este Camera decizionala in acest caz.