PDL isi va anunta oferta electorala pentru alegerile locale, respectiv candidatii pentru consiliile judetene si primariile resedintelor de judet, pe 21 aprilie, ora 11.00, la Sala Palatului, a anuntat miercuri, intr-o conferinta de presa, Vasile Blaga, seful de campanie al democrat-liberalilor. Acesta a precizat ca, pentru aceste alegeri, PDL a realizat aliante electorale cu alte formatiuni politice in 14 judete din tara.

"PDL isi va prezenta candidatii si oferta electorala pentru alegerile locale din 10 iunie in data de 21 aprilie, ora 11.00, eveniment care va avea loc intr-un loc deja traditional pentru noi, Sala Palatului. La lansare vor fi prezenti peste 5.000 de colegi, membri ai partidului, dar in primul rand vor fi prezenti candidatii pentru functii de presedinti de consilii judetene si de primari pentru municipiile capitale de judet", a declarat Blaga.

Presedintele Senatului a mai declarat ca PDL a realizat aliante electorale cu alte formatiuni politice in 14 judete, astfel: in Arad cu PER, in Arges cu PNTCD, in Bacau cu UNPR, in Botosani cu PER si PNTCD, in Braila cu UNPR, PER si PNTCD, in Calarasi cu UNPR si PNTCD, in Covasna cu Partida Romilor, in Galati cu UNPR, in Giurgiu cu PER, in Hunedoara cu UNPR si PNTCD, in Mehedinti cu UNPR, PNTCD si PER, in Neamt cu UNPR si PNTCD, in Teleorman cu PNTCD, iar in Vrancea cu UNPR si PER.

"Personal am incredere ca la finalul campaniei, dupa numararea voturilor, PDL isi va reconfirma pozitia de principal actor pe scena politica a tarii, stim ca romanii vor vota munca, pe oamenii care au facut ceea ce au trebuit, "faptele" au fost mereu politica PDL. Va fi cel mai greu an electoral pentru noi, dar credem ca vom reusi (...) Ne propunem in primul rand sa recucerim primariile castigate in 2008 si sa obtinem unele noi in fiefurile traditionale ale PSD si PNL", a spus Vasile Blaga, precizand ca PDL are in prezent 14 presedinti de consilii judetene si 1.160 de primari in toata tara.

Blaga a mai precizat ca el va conduce campania nationala a partidului, dar ca in echipa de campanie ii va avea alaturi si pe alti colegi din PDL, precum Teodor Baconschi, Adriean Videanu, Liviu Negoita, Sulfina Barbu, Anca Boagiu.

Blaga: Nu am participat la o intalnire cu Traian Basescu in Modrogan

Intrebat despre intalnirea dintre liderii PDL si presedintele Traian Basescu, de luni noaptea, la sediul din Modrogan, Blaga a declarat ca el "nu stie de o astfel de intalnire si nici nu a participat la o astfel de intalnire".

Cu privire la faptul ca, potrivit unor surse democrat-liberale, presedintele Traian Basescu i-a avertizat pe liderii PDL, in intalnirea din Modrogan, daca partidul nu obtine la alegerile parlamentare din toamna cel putin jumatate plus unu din scorul USL, acesta va trece in opozitie, Vasile Blaga a spus ca "i se pare logic ca PDL sa scoata un scor electoral mai mare decat media celor doua partide din opozitie, adica peste jumatate din scorul PSD si PNL la un loc".