Vicepresedintele PNL Mihai Voicu a anuntat luni ca la congresul USL, care va avea loc la Romexpo, Crin Antonescu si Victor Ponta vor fi desemnati oficial candidati la Presedintie, respectiv la functia de premier: "Am finalizat pregatirile tehnice pentru evenimentul din 7 aprilie. Este vorba de congresele celor trei partide componente ale USL urmate de un eveniment al USL. Va reamintesc pe scurt obiectivele acestor congrese: de a-l desemna in mod oficial pe Victor Ponta drept candidat pentru functia de prim-ministru din partea USL, de a-l desemna pe domnul Crin Antonescu pentru candidatura la functia de presedinte al Romaniei din partea USL si, de asemenea, de a adopta documente cu valoare statutara care sa nu permita colaborarea cu PDL si cu acolitii sai in viitoarea guvernare. Vor fi adoptate si documente politice in curs de elaborare".

El a aratat ca este posibil ca la congresul USL sa aiba loc si o lansare a candidatilor desemnati la alegerile locale: "Secretarii generali vor stabili, eventual, daca exista si un astfel de eveniment separat. Probabil ca da, insa cu siguranta toti candidatii vor fi prezenti si desemnati pana atunci".

Mihai Voicu a reamintit ca in cazul in care Guvernul va adopta hotararea privind infiintarea unei linii maghiare la UMF Targu Mures, USL va depune motiune de cenzura.